Adevărata odihnă se naşte din odihnirea celuilalt

– Părinte, îmi simt inima ca piatra. Ce se va întâmpla cu împietrirea inimii?

– Tu nu ai inimă împietrită, ci… inimă raţionalistă. Adică toată inima ta ţi s-a adunat în minte şi îţi lucrează acum numai mintea. Dar mai sunt încă speranţe, inima mai poate merge la locul ei.

– Cum?

– În fiecare zi să citeşti un canon din Bogorodicină. Acesta este medicamentul cel mai bun ca să lucreze inima. Ai inimă, dar o acoperă logica. Ai copiat tipicul european, mentalitatea europeană. Încerci în mod tipiconal să fii în regulă cu toate. Dacă ai fi fost funcţionar european, ai fi fost tip şi model. Punctual şi în regulă la servici. Toţi te-ar fi avut de exemplu. Dacă ţi-ai dărui corectitudinea celor duhovniceşti, ai face mari salturi duhovniceşti, ai ajunge repede în Rai. Dar vezi, duhul european raţionalist trage spre Lună, iar nu spre Dumnezeu. Acum te mişti ca la servici. Însă în cele duhovniceşti, lucrurile stau altfel. Este nevoie de simplitate. Să te mişti simplu şi să ai încredere în Dumnezeu.

– Părinte, cum să dobândesc această simplitate?

– Trebuie să-ţi deschid capul şi să-ţi bag în el mintea… vremii de demult. Să intri în simplitatea Patericului, ca să înveţi ştiinţa duhovnicească care înalţă şi odihneşte sufletul. Atunci nu te va mai durea capul. Logica îl chinuie pe om. Spun de pildă: „Aceasta trebuie să se facă aşa” şi o fac, pentru că aşa trebuie să se facă. Dar nu o fac cu inima, ci pentru că aşa îmi dictează logica. Logica şi politeţea spun: „Trebuie să cedez locul meu”. Însă nu o spune şi inima. Altceva este să tresară inima şi să cedez din dragoste locul meu. Atunci voi simţi bucurie.

În acţiunile noastre să nu existe eul nostru. Să nu căutăm odihna noastră, căci aceasta împiedică venirea lui Hristos. Fiecare să caute să odihnească pe semenul său. Adevărata odihnă se naşte din odihnirea celuilalt. Atunci Se odihneşte şi Dumnezeu în om, iar omul se îndumnezeieşte şi încetează să mai fie om raţional. Altfel lucrează numai mintea, şi atunci toate sunt trupeşti, omeneşti.

Logica lumească oboseşte mintea şi slăbeşte puterile trupeşti; îngustează inima, în timp ce raţiunea duhovnicească îi dă lărgime. Mintea, atunci când este folosită corect, poate îmboldi inima şi o poate ajuta. Atunci când mintea intră în inimă şi lucrează împreună cu ea, orice lucrare pe care o facem încetează să fie o lucrare pur raţională. Raţiunea este un dar. Dar această raţiune trebuie să o şi sfinţim.

– Eu, Părinte, nu am inimă.

– Ai inimă, dar de îndată ce vrea să lucreze, mintea ta îi pune căluş. Să te străduieşti să dobândeşti raţiunea inimii, credinţa, dragostea.

– Dar cum voi reuşi aceasta?

– Primul pas: vei face un marş de protest prin Tesalonic, desculţă, pentru ca să spună oamenii că ai înnebunit şi ca să-ţi plece logica!!! Tu, binecuvântato, le calculezi pe toate cu o exactitate matematică. Eşti astronom? Să încetezi a mai gândi raţional, ca să poţi face lucrare duhovnicească în tine însuţi.

– Părinte, ce să studiez ca să mă ajute să mă eliberez de logica lumească?

– Mai întâi să citeşti Patericul, Istoria iubitoare de Dumnezeu, Everghetinosul, adică nu cărţi de teorie, ci de practică, ca să-ţi plece logica lumească prin acest duh simplu patristic al sfinţeniei. După aceea să începi pe Avva Isaac, dar să nu-l priveşti pe Avva Isaac ca pe un filozof, ci ca pe un om luminat de Dumnezeu.

Extras din ”Cu durere și dragoste pentru omul contemporan” – Sf. Paisie Aghioritul, Ed. Evanghelismos, București