ATEISMUL – cea mai sângeroasă religie din istoria umanității

viata_din_pantece

În încercarea de a anula orice fel de responsabilitate pentru propriile alegeri ideologice, adeseori ateul se va defini prin aceea că lui îi lipsește credința într-o divinitate. Și atât. La fel ca o ușă, un delfin sau un cimpanzeu, ateul nu afirmă că nu există Dumnezeu, ci el doar nu are credința că ar exista Dumnezeu. Așa cum, să spunem, acum 500 de ani, oamenilor le lipsea credința că ar fi posibil telefonul fără fir.

Dar istoria ateismului ca ideologie, în credințele și consecințele sale, este departe de a fi așa nevinovată. Niciun gest al nostru, prin însăși natura sa de act intenționat, nu este liber de o încărcătură etică. Fiecare gând, fiecare afirmație, fiecare gest sau acțiune. Toate au un sens, toate ne consumă timpul pe care îl avem de trăit. Și chiar dacă unii dintre noi neagă un sens al existenței, și deci un scop al vieții trăite, existența acestui sens este independentă de decizia noastră. Așa cum nașterea noastră și structura noastră de persoane raționale este independentă de decizia noastră. “Am fost aruncați” în această lume.

Necredința crește și formează personalitatea celui care nu crede. Îi determină deciziile și opțiunile. Cât va dărui și ce va cere, cât va reproșa și cât va ierta, ce va face și ce nu va face, ce va spune și ce nu va spune, ce va citi și ce nu va citi, unde va merge și unde nu va merge. Toate deciziile îi vor fi modelate și diriguite de necredința sa la fel cum credința omului credincios operează similar, dar pe alte căi. În aceasta constă asemănarea fundamentală dintre ateism și religii. De aceea ateismul este și el o religie în sine: a negației, a absurdului, a nimicului, a relativului, a iraționalității profunde și contrare superficialei aprecieri a științelor.

Nu orice ateu este criminal. Nu orice ateu este violent. Dar orice ateu, prin însăși constituția necredinței, va fi indiferent față de anumite lucruri. Indiferența va lăsa loc manifestării altora mai violenți, altora care fac pasul și ucid. Fiindcă într-o lume care nu are sens, o lume care nu are scop ca întreg, crima este simplă întâmplare materială. Valorile sunt subiective, inventate. Nu există drept la viață real, ci este doar o fabulație evolutivă, un accident genetic. Cursul evoluției putea conduce la o cu totul altă stare de lucruri, în care crima să fi fost unanim acceptată și violența practicată fără restricții.

Deși nu este așa, regimurile totalitare nu au ezitat să ducă până la capăt consecința ideologică a ateismului: dacă este cazul, se poate ucide în voie. Începuturile modernității și avansarea în istoria modernă a dus la creșterea numărului de războaie. Nașterea modernității coincide în mare măsură cu Reforma protestantă, reformă care a produs numeroase tulburări sociale grefate pe situații politice deja tensionate între pincipii locali din diferite regiuni ale europei și papalitatea catolică. În această perioadă au avut loc așa numitele războaie religioase, deși în fapt, cauzele și scopurile conflictelor au depășit cu mult simplele diferende religioase. Este poate mai drept să spunem că simplele diferende religioase nu ar fi putut în niciun caz provoca asemenea conflicte, și tot interesele de putere au fost principalul motor al violențelor.

Dar cu cât ne îndepărtăm de Evul Mediu, și pe măsură ce societatea progresează economic, politic și tehnologic, natura războaielor devine din ce în ce mai clară ca fiind una pur seculară și cu mult mai sângereoasă decât orice cunoscuse pînă atunci omenirea. Studiile arată că dintr-un total de 1723 de războaie pe care le-a cunoscut omenirea, numai 123 au fost identificate ca fiind de natură religioasă. Adică aproximativ 6%. Dintre acestea, mai mult de jumătate (66) au legătură cu Islamul.

Însă ca număr de victime, raportul este covîrșitor în partea războaielor care au avut ca motiv dorința seculară de putere și filozofiile materialiste. Iată câteva cifre reprezentând numărul de victime asociat câtorva dictatori:

Joseph Stalin – 42.672.000
Mao Zedong – 37.828.000
Adolf Hitler – 20.946.000
Chiang Kai-shek – 10.214.000
Vladimir Lenin – 4.017.000
Hideki Tojo – 3.990.000
Pol Pot – 2.397.000

“Aproximativ 170 de milioane de bărbați, femei și copii au fost împușcați, bătuți, torturați, înjunghiați, arși, înfometați sau exploatați până la moarte; îngropați de vii, înecați, spânzurați, bombardați sau uciși în oricare din miile de feluri în care guvernele au adus moarte asupra cetățenilor neajutorați și asupra străinilor. Numărul morților poate fi chiar de 360 de milioane de oameni. Este ca și cum specia noastră ar fi fost devastată de o ciumă neagră modernă. Și așa a și fost, dar de o molimă a Puterii, nu a unei bacterii.” (R. J. RummelLethal Politics and Death by Government)

Avortul: un masacru mai mare decât toate masacrele la un loc

Dar de departe cel mai sângeros război este cel dus cu precădere după sfîrșitul celui de-al doilea război mondial împotriva copiilor și a femeilor obligate, de multe ori, direct sau indirect, să își ucidă de bună voie proprii copii.

Este un război mut politic și ideologic, dus cu toate armele propagandei cu care în trecut regimurile totalitare și-au impus ideologiile. S-a impus prin minciună, prin stâlcirea realității, prin manipulare mediatică și teroare intelectuală.

De la decretul dat de regimul Ceaușescu pentru interzicerea avortului, 10.000 de femei și-au pierdut viața în România datorită condițiilor în care au ales sau au fost forțate să opereze întreruperea vieții fătului. Dar cu siguranță, un număr mult mai mare de femei, în exact aceleași condiții de viață, au ales să facă efortul acceptării copilului și creșterii lui. Mulți, poate, din cei care astăzi promovează fără remușcări uciderea copiilor nenăscuți, nu ar fi fost aici să susțină uciderea altora. La fel cum comuniștii preferau uciderea și eliminarea altora în numele unui ideal, unei idei, unei ideologii, la fel și astăzi, partizanii ideologici ai unei religii criminale preferă eliminarea unor copii nevinovați.

Și de ce vor asta? Declarativ, pentru idealuri socialiste gen egalitate, educație, bunăstare. În realitate, singurul motor al acestor crime este confortul și libertinajul sexual. Un aici și acum al plăcerilor materiale. Familiile cu mai mult de 2 copii sunt batjocorite, privite cu condescendență, intoleranță și agresivitate tipice unui regim totalitar, bazat pe ură, crimă și propagandă ideologică mârșavă.

Numărul victimelor avortului, al copiilor uciși în pântecele mamelor lor, depășește cu mult pe cel al tuturor războaielor din toată istoria umanității. Dacă în România, 10.000 de femei au murit sau au fost ucise prin avorturi clandestine, după 1989 mai bine de 20.000.000 de copii au fost uciși fără drept de apel în numele unui simplu principiu. Al credinței că este mai bine așa. Că oricum acel copil nu are suflet. Fiindcă suntem doar materie și acolo e doar un ghem de celule. Fiindcă nu există Dumnezeu. Fiindcă ateismul justifică avortul. Fiindcă ateismul justifică crima. Fiindcă ateismul este cea mai sângeroasă credință și cea mai criminală ideologie din istoria umanității.

Sursa: avereabisericii.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

33 răspunsuri

  1. Florian spune:

    In articol sunt prezentate niste fapte in mod superficial.
    In primul rand Adolf Hitler era catolic si se folosea de religia lui pentru a-si justifica ideologia rasistaChiang Kai-shek era metodist,Hideki Tojo avea religia Shinto.Insa sa presupunem pnetru un moment ca toti erau atei.Argumentul e invalid pentru ca acesti dictatori nu comiteau crimele in numele ateismului.Pe cand,ucigasii teisti deseori folosesc scrituri si „motivatia” teologica pentru a justica de ce anumite grupuri de oameni merita sa moara.Iti dau un exemplu : „Deoarece nu sunt zei,avem dreptul de a ucide/opresa acest grup”.
    O astfel de declaratie ar fi pe picior de egalitate cu justificarile care vin de la crimele religios-motivate impotriva umanitatii(„Necredinciosii sa arda in iad”,”Evreii l-au omorat pe Iisus”.etc.)
    Si,in timp ce au existat multe atrocitati care au avut loc din motive non-religioase,nu este rezonabil sau consecvent a clasifica ceva ce nu este pro-teist ca fiind ateu.Afirmatia „Nu sunt dumnezei” ar putea fi rasucita in sprijinul uciderii oamenilor,in cazul in care unul ar fi fost psihopat,insa nu cred ca asta s-a intamplat.

    • Admin spune:

      Hai sa nu facem analiza pe text. Hitler era catolic, dar nu era practicant. Era un fel de Cristian Tudor Popescu. Botezat, dar ateu. 87% din populatia Romaniei sunt botezati. Practicanti 7-10% si pana la 30% cred in Dumnezeu. Asa ca vorbim degeaba. Oamenii aceia pomeniti in articol au omorat milioane de credinciosi pt credinta lor…

      • Florian spune:

        Chiar daca,de dragul argumentului,am acorda ipotezele (false) facute de tine -- ca dictatorii atei sau non-teisti au comis crimele lor dintr-o pozitie autoritate morala atee -- argumentul ar fi inca lispit de valoare.Faptul ca,chiar daca genocidele „ateiste” ar folosi capcanele aderarii religioase si ale credintei neclintite de a incita oamenii la cazua lor imorala,sugereaza ca,religia face oamenii mai imorali.Chiar si asa,religia abunda in afirmatii de moralitate superioara -- afrimatii nesustinute de dovezi concludente.Ori,ateismul nu are astfel de afirmatii morale;este pur si simplu lipsa credintei in divinitate.Lipsa credintei in divintitate nu inseamna lipsa moralitatii.Este in intregime incidental(sau din cauza unei a treia variabile,cum ar fi tendinta de introspectie independenta),ca in cazul ateilor este mai putin probabil sa se ucida,sa comita violuri etc..
        Nu-nteleg de ce sustii ca crimele acestor dictatori a fost un produs inevitabil al necredintei.Problema cu fascismul,comunismul si nazismul,este nu ca acestea sunt prea mult impotriva religiei,ba din contra,ca ele sunt mult prea similare cu religiile;astfel de regimuri au la baza o dogma si in general,conduc la culte ale personalitatii care sunt imposibile de distins de cultele eroilor religiosi.Aushwitz,gulagul si altele nu au fost exemple de ce se intampla cand fiintele umane resping dogma religioasa;au fost exemple de dogma politica,rasiala si nationalista.Nu exista nicio societate in istoria omenirii care a suferit cand oamenii sai au devenit prea rezonabili.

        • Admin spune:

          Iti spun cu sinceritate ca scri numai aberatii. iar despre religie, habar nu ai ce este cu acest capitol. Sa compari ortodoxia, ca despre altceva nu vreau sa vorbesc, cu metodele folosite de dictatori, mi se pare de o prostie mult prea crasa. Ortodoxia nu este numai ceea ce vezi si auzi. Puterea ortodoxiei sta in DUH. Ca sa ajungi sa intelegi acest aspect, trebuie sa crezi. Atunci Duhul Adevarului te va lumina, iti va descchide ochi, dar nu cei trupesti, ci cei ai mintii si ai inimii. Si atunci vezi ADEVARUL. Asta este ortodoxia.

      • Ionela spune:

        Serios?
        „Oamenii aceia pomeniti in articol au omorat milioane de credinciosi pt credinta lor…”
        Cati oameni au murit din cauza religiei?
        Biserica a omorat mai multi oameni decat Hitler si Stalin la un loc.
        Avand mai mult timp, bine inteles. Acuzi ca Florian abereaza, dar dumneata stii doar o parte din ansamblu si te dai cunoscator…

        • Ionela spune:

          Inca ceva „bărbați, femei și copii au fost împușcați, bătuți, torturați, înjunghiați, arși, înfometați sau exploatați până la moarte; îngropați de vii, înecați, spânzurați, bombardați”
          asta nu-i nimic, ati vazut ce dispozitive de tortura aveau credinciosii in evul mediu?
          Omorau pentru ca nu erai de acord cu spusele lor.

          • Admin spune:

            Cred ca ai gresit categoria la care trebuia sa comentezi. Eu nu inteleg ce subiect abordezi.

        • Admin spune:

          Chiar cunosc! Cand vorbesc de biserica, eu vorbesc de ORTODOXIE -- DREAPTA CREDINTA, care este curata, nepatata. Tu cand vorbesti de biserica te referi la tot ce reprezinta culte. Deci suntem pe subiecte diferite. Ortodoxia nu-si asuma ce au facut catolicii, musulmanii… etc. Vino cu argumente, referitor la Biserica Ortodoxa si atunci dezvoltam discutia. Altfel nu avem ce discuta…

          • Silvia Sandu spune:

            …”Toate deciziile îi vor fi modelate și diriguite de necredința sa la fel cum credința omului credincios operează similar, dar pe alte căi.”…
            Referitor la aspectul functional, am observat ca articolul descrie foarte bine evolutia fireasca a evenimentelor din viata omului credincios/ateului,in general.Cred insa ca s-ar impune mentiunea ca specific omului credincios este a avea ca scop sfintenia=mantuirea dar faptele sale nu sunt in permanenta determinate de credinta in Dumnezeu.Credinta lui nu e perfecta, asa ca face si greseli.Totusi, nu greselile il definesc.Pentru acestea,ortodoxul cere iertare la sfanta spovedanie, cautand in continuare sa nu le mai repete.In mod asemanator, modul de a actiona al unui ateu inversunat il poate aduce intr-o relatie intensa cu Dumnezeu, unde e posibila oricand o rasturnare de situatii(ex:Sf. Pavel).
            In concluzie, cred ca aceste doua feluri de COMPORTAMENT in relatia cu Dumnezeu sunt, in grade diferite, mult mai de dorit decat indiferenta si nepasarea izvorate din autosuficienta si ingaduinta de sine.La aceasta atitudine se face referire in Biblie, Apocalipsa, cap 3:,,15. Iti stiu faptele: tu nu esti nici rece, nici fierbinte. O, de-ai fi rece sau fierbinte!
            Rm 12:11, Ap 2:2, Ap 3:1, Ap 3:8

            16. Asa, pentru ca esti caldicel -- nici fierbinte, nici rece -, am sa te vars din gura Mea.
            Dn 5:27

            17. De vreme ce tu zici: Sunt bogat si m’am imbogatit si de nimic n’am nevoie!, si pentru ca nu stii ca tu esti cel ticalos si vrednic de plans si sarac si orb si gol,
            Iz 16:7, Os 12:9, Sol 3:11, Sir 11:24, 1Co 4:8”
            Eu il identific pe credincios ca fiind ,,caldicel”, ateul -cel ,,rece”,iar indiferentul pare sa se potriveasca cu cel,,caldicel”.Caldicelul nu prea mai este in relatie cu Dumnezeu, dar crede ca este, de aceea starea aceasta este cea mai periculoasa.
            As adauga ca devenirea presupune miscare si deci schimbare,astfel ca aceste atitudini pot fi pasagere in viata fiecaruia si depinde de fiecare sa faca eforturi de a-si stabiliza o conduita ziditoare de suflet.

          • Silvia Sandu spune:

            !corectez: credinciosul este cel ,,fierbinte”
            Imi cer scuze pentru greseala .

  2. Florian spune:

    Ti-am mai zis si iti repet,poate o sa intelegi o data: ideea ca ateismul este oarecum unic responsabil pentru despotism este clar falsa.Istoria e plina de religiosi,ale caror convingeri au fost direct responsabile de crime si violenta.Cu toate acestea,astfel de relatii directe nu au fost intalnite in cazul tiranilor seculari.In orice caz,insusi dicatorii actioneaza similar cu fanaticii religiosi,evidentiindu-se ca zeitati prin cultul personalitatii pe care l-au dezvoltat.
    Aberatii zici?nu cred ce ti-am spus depsre dictatori e aberatie.Crezi asta pentru ca te deranjeaza pe tine si religia ta.Stiu ce simti,am simitit si eu la fel.Da,eram ortodox.Cam acelasi raspuns il dadeam si eu in astfel de cazuti.”Doar trebuie sa crezi.”In plus :”Puterea ortodoxiei sta in DUH”.Eu spun aberatii?Stii macar ce inseamna asta?”Atunci Duhul Adevarului te va lumina, iti va deschide ochi, dar nu cei trupesti, ci cei ai mintii si ai inimii”.Mai vrei aberatii?Nu stiu care e adevarul absolut,insa sunt sigur ca religia ortodoxa nu e acela.
    Trebuie sa crezi?Parca omul e liber din punctul de vedere al ortodoxiei.De ce trebuie sa cred?Si daca te inseli?Daca te inchini la zeul gresit?Ti-ai pus vreodata intrebarea asta?Banuiesc ca nu.
    Poate nu am habar,insa ma deranjeaza prezentarea eronata si mincinoasa a adevarului in favoarea unor ideologii false.Tcmai de aceea am intervenit.

  3. Emanuel spune:

    Am impresia ca nici macar nu ai citit Biblia macar.

  4. Suciu Calin spune:

    Inca unul din smecherii care ne cred tampiti si umbla cu sofisme. Ii transmit spre stiinta cu aceasta ocazie ca religia numita comunism a fost concurenta si similara aproape pana la identitate cu crestinismul (de aceea nici nu s-au suportat).
    Crestinismul -vre-o 2 continente de bastinasi pagani
    Joseph Stalin – 42.672.000
    Mao Zedong – 37.828.000
    Adolf Hitler – 20.946.000
    Chiang Kai-shek – 10.214.000
    Vladimir Lenin – 4.017.000
    Hideki Tojo – 3.990.000
    Pol Pot – 2.397.000

    • Admin spune:

      Comunismul nu a avut probleme pana la ateizarea lui de catre Marx si Engels. Apuca-te putin sa citesti despre istoria comunismului. Facem ce facem si tot de atei dam.

  5. Iakob Janos Ervin spune:

    Foarte superficial articolul…,dar interesant de atrocitatile infaptuite de biserica nu vorbeste nimeni biserica a condamnat oameni nevinovati la moarte declarandu-i ereteci a pornit cruciadele s.a.m.d care dupa un calcul minutios vor avea ca rezultat moartea a mai multor oameni decat Holocaustul,dar nimeni nu vorbeste de „sfanta” biserica adica o institutie manipulatoare,demagoaga si profitabila pentru cei care o conduc.

    • Admin spune:

      Nu mai vorbi prosti ca sa te afli si tu in treaba! Site-ul acesta vorbeste in numele ORTODOXIEI. Daca ai argumente privind fapte savarsite de ortodoxie, te rog sa enumeri. Daca vii si imi spui ca ortodoxia sau alta religie tot una este, deja nu am cu cine discuta. Daca nu cunosti istori, cruciadele au fost facute de catolici. Vreau argumente despre ororile ortodocsilor.

  6. ionela spune:

    Va luati de atei ca au omorat si spuneti ca dumneavoastra sunteti ortodox, nu catolic, si ca ortodoxia nu are legatura cu ce a facut biserica catolica in trecut
    De ce nu scrieti despre ce a facut catolicismul?
    De precizat ca biserica a pornit si a luat nastere din acelasi punct, s-a tot schimbat pana s-au format o gramada, dar tot aceiasi parinti sunt.

    • Admin spune:

      Asta incearcam sa explicam toti, ca ortodoxia este Dreapta Credinta si ca nu s-a abatut de la drumul cel drept si ingust… Toti cei care s-au razvratit au venit cu idei noi si au tot introdus noi si noi modificari, incepand de la Marea Schisma din 1054 si pana la deformatele culte protestante si neoprotestante.

      • Alin spune:

        Cum te poti numi fiinta rationala cand tu acuzi credinta altor persoane ? , eu sunt ateu , si cred in vointa mea , nu trebuie sa-mi fie frica de nimic , si-mi pot trai viata dupa proprile principii , ateu inseamna „liber cugetator” , nu suntem monstrii descrisi de tine , ci fiinte rationale cu un anumit nivel de cultura .

        Crezi ca este vre-o diferenta intre crestini si atei ? , nu este, toti suntem niste animale , niste insecte care distrugem incet lumea in care tarim , si suntem ghidati de emotii.

      • Lemnaru Nadia spune:

        D-le administrator,am gasit cu ceva timp in urma un articol f.important despre: sfaturi pt.barbati ca sa-si mentina casnicia ,sau:sfaturi pt.barbati,cum sa se poarte cu sotiile lor pt.a-si mentine casnicia,dar cand l-am cautat a doua oara, nu l-am mai gasit.Ma puteti ajuta pt.a regasi acest articol? va multumesc anticipat.

  7. Sillviu spune:

    Eu unul nu inteleg de unde a aparut prostia asta cum ca Hitler era ateu cand toate dovezile demonstreaza contrariul. Chiar asa disperati sunt crestinii incat sa recurga la minciuni sfruntate ca sa-si demonstreze punctul de vedere? Si inca ceva, ateismul nu este o religie.

  8. viorel spune:

    Va atrag atentia la niste chestii:
    1.Biserica nu include pe cei ce sunt supusii papei de la Roma si nici pe cei ce s-au despartit de ei prin Luther si alti protestanti. Biserica NU a declansat cruciade si nicio persecutie ca Inchizitia, unde au pierit si crestini ortodocsi.
    2.Socialismul, ca si Hitler era socialist, deriva din conceptiile darwiniste si materiliste, lupta rasei superioare fiind un deziderat evolutionist.
    3.Ateii de fapt nu erau intrutotul atei ci credeau intr-o forma non umana cu care intrau in contact prin practici spiritiste.
    4.Omul NU E ANIMAL, e fiinta rationala cu suflet inzestrat cu ratiune,vointa si sentiment. Sa-mi aratati si mie o maimuta care spune poezii.
    5.Au fost in istorie multi care au luptat impotriva lui Iisus dar au sfarsit prin a se converti.
    6.Regula de aur a crestinismului data de Mantuitorul este:”Ce v-ar place sa va faca voua oamenii faceti-le si voi lor:. Deci, trageti concluziile!

  9. iuli spune:

    Mă întreb cum oare au fost „creştinate” cele 2 Americi sau Africa… Civilizații întregi distruse complet datorită unei cărţi de poveşti. Oare aţi auzit de termenul „inchiziţie”? Fără ea eram nemuritori şi în drum spre stele până acum. De ce descreieraţii din orientul mijlociu fac ce fac în numele aceluiași Dumnezeu ca cel creştin. Situaţia din India-Pakistan la fel… La articolul ăsta i se potrivea titlul „la ce poate duce totalitarismul”.

  10. Error spune:

    Inteleg unde vrea sa bata autorul/adminul. Spune ca ortodoxia nu a ucis, dar nu are de unde sa stie daca e sau nu adevarat.
    Stalin a fost ortodox si a tinut stranse legaturi cu biserica ortodoxa, deci?
    Ce nu imi place la titlu, este ca incepe prin a acuza, manipuland. Ateismul nu este o religie, nimeni in istoria lumii nu a ucis in numele ateismului, dar in numele credintei da.
    Ateismul nu este religie domnule autor, putina documentare nu ar strica. Articolul este un atac, nu prea fin, expune prin minciuna niste evenimente ca sa impresioneze pe cei mai putin cunoscatori.
    Cu siguranta multi vor aprecia manipularea, pentru ca majoritatea crediniciosilor sunt inapoiati si nu au discernamant propriu, cred in orice vad sau mai rau, aud.
    Autorul spune si acuza cititorii ca ortodoxia nu ucide si ataca pe oricine incearca sa aduca un argument, dar face referiri la personaje de religii diferite. Asta imi miroase a prosteala ieftina.
    Si ce e mai interesant, autorul ataca orice cititor spunand ca religia ortodoxa este cea mai „dreapta” cea „buna” si „adevarata”, fiind in iluzia propriului delir, ca si islamistii care considera religia lor „adevarata”, hindusii a lor si tot asa.
    De fapt, nici o religie nu e „adevarata”, dar multi inca nu pot evolua suficient pentru a intelege niste aspecte ale vietii si ce e mai rau, incearca sa se impuna altora.
    Si printre atei este asta, impunerea, inseamna ca nici acei indivizi nu sunt suficient de logici si evoluati.
    Important este sa nu impui altuia ce crezi sau „nu crezi”.
    Nu suport totusi minciuna si manipularea, mai ales a celor care arata cat de disperati sunt.
    In cele din urma, selectia naturala isi va face treaba, indivizii care nu evolueaza, vor disparea.

    • Cristian Nicanor spune:

      Stalin o fi fost ortodox, dar sigur nu a ucis in numele ortodoxiei. Din contra, cauta scuze ca sa omoare si sa tortureze ortodocsi!

      Ceea ce cred eu ca incearca sa faca articolul este sa demonstreze cu cifre faptul ca ateismul produce monstri si are repercusiuni incredibil de oribile de magnitudini impresionante asupra intregii planete si a intregii omeniri. Dumnezeu, Creatorul a toate, care le stie pe toate mai bine decat noi (chiar la nivel de perfectiune) a considerat necesar sa ne lase la indemana ortodoxia ca set perfect de valori morale menite sa faca bine celui ce le respecta si celor dimprejurul lui. Orice variatie al acestui set deja perfect l-ar face imperfect. Matematic vorbind este foarte improbabil ca o persoana care a trait cateva zeci de ani, acumuland o cantitate limitata de cunostinte, care i confera deci o viziune limitata si oricum patata de interesele personale (deci o persoana cu trasaturi net diferite de cele ale unui dumnezeu), sa poata alcatui un set de valori morale la fel de perfecte ca cel lasat de Insusi Creatorul, care deci sa nu dauneze nici omului si nici aproapelui lui. Tocmai despre asta vorbeste articolul si anume ca din pacate ateismul lasa in seama individului cu viziune limitata si interesata alcatuirea setului de valori morale dupa care isi va ghida viata si care ii vor determina comportamentul, iar aceste valori, neputand fi perfecte cauzeaza daune individului si aproapelui lui (vezi cifrele din articol), spre deosebire de daunele create de ortodoxie, care sunt inexistente.

      In fine, sunt sigur ca daca Stalin (si toti ceilalti tirani de-a lungul istoriei) nu ar fi avut un comportament ateu ci inainte de fiecare miscare ar fi zis: „O preadulcele meu Iisuse, miluieste-ma si ma iarta de pacate si deschide-mi ochii si lumineaza-mi mintea sa iau decizia corecta pentru poporul ce mi l-ai dat in ocarmuire si Te rog sa nu ne pedepsesti pentru pacatele mele!” cu siguranta n-ar fi omorat niciun tantar daramite milioane de oameni!

      Cat despre tine, prietene, sperand ca nu esti vreun troll in slujba masoneriei care vrea sa discrediteze Biserica Ortodoxa, ci esti aici ca noi toti in cautarea Adevarului si a Mantuirii te rog sa ma ierti daca te-am suparat cu ceva prin raspunsul meu si te invit sa nu iei de bun nimic din ce am scris, pentru ca este fructul ratiunii mele pacatoase si patate de patimi, ci sa analizezi de unul sigur Biblia ortodoxa si scrierile Sfintilor Parinti (poti incepe de la Filocalii) ca dup-aia sa poti rationa in totala cunostinta de cauza. Sunt sigur ca administratorii site-ului te pot ajuta cu multa dragoste in gasirea materialelor de studiu.

      Doamne ajuta!

  11. George spune:

    Foarte interesant acest articol!

  12. soarece spune:

    ce articol scris pe aratura. a incurcat cuvintele si nu se intelege mare lucru din el poate asa parte mai inteligent. oricum e un articol fortat care nu are nici o legatura cu ateismul. a scumbat cuvantal ” increzut” cu ateism dar nenea asta care a scis atricolul habar nu are ce eate ala un ateu

  13. Iulian Agapie spune:

    Excelent articol! Din punctul de vedere al unui teist. Impartialitatea nu exista, este de asteptat, dar asta nu inseamna ca e si adevarat.
    Ce ar trebui sa fie adevarat dupa ce deduci ca ateismul este nasol din acest articol, este ca toate religiile ar trebui sa aibe un tel comun in a imparti si a proslavi iubirea pentru oricine. Aici apare problema majora: Crestinilor, iubiti orice musulman si evreu! Musulmanilor, ibiti orice evreu si crestin! Evreilor, iubiti musulmanii si crestinii! Voi toti, teistilor si invatatilor, iubiti chiar si ateii, caci, asta va invata religia, nu? Cand o sa vad asta cu ochii mei, am sa ma convertesc la toate religiile posibile. Pana atunci, raman ateu pentru ca nu vreau sa iau parte la turma care trebuie sa se simta „prea-fericita”, „popor iubit” sau „sfant”.

  14. Metatron spune:

    Toti care fac rau , chiar daca sunt botezati ortodocsi sau alte religii(false), tot ateei sunt pentru ca se comporta ca atare, cei care ucid in numele Domnului defapt ucid in numele lor si dau vina pe Domnul.
    Ateei se cred superiori celorlalti oameni ca esti sunt destepti, dar in micimea lor nupot sa explice aparitia oamenilor, plantelor si animalelor pe pamant, bajbaie ceva de evolutie , in care nici ei nu sunt prea convinsi, e greu sa admiti ca orice lucru facut are un creator.
    Pana la urma daca afirmi ca nu exista Creator, inseamna ca ai studiat toate religile lumii si asa te-ai convins.

Dă-i un răspuns lui Ana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.