Când blestemăm pe draci zicem așa: „Să învie Dumnezeu și să risipească vrăjmașii Lui și să fugă de la fața Lui toți cei ce-L urăsc pe El”

calugari-monahi-biserica-lumanari

Spunea unul dintre Sfinții Părinți: “Să mă credeți că nimic nu tulbură, nu scârbește, nu rănește, nu pierde și nu mâhnește pe draci și pe însuși satana, decât a cugeta asupra psalmilor și a citit cu stăruință Psaltirea.

Căci toate cărțile spre folos ne sunt şi nu puțină supărare le fac dracilor, însă nu așa cum le face Psaltirea. Pentru aceia, să nu o trecem cu vederea pentru că, noi, cugetând psalmii, pe de o parte, pentru noi înșine ne rugăm, iar pe de alta, îi blestemăm pe draci. Când zicem: „Miluiește-mă Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, curățește fărădelegile mele”, sau: „Nu mă lepăda pe mine, în vremea bătrâneților, când va slăbi puterea mea, să nu mă lași pe mine”, ne rugăm pentru noi.

Iar când blestemăm pe draci zicem așa: „Să învie Dumnezeu și să risipească vrăjmașii Lui și să fugă de la fața Lui toți cei ce-L urăsc pe El”; și iarăși mai putem zice: „Risipește neamurile celor ce voiesc războaie și fapta desfrânării. Sau: ‚Văzut-am pe cel necurat înălțându-se și ridicându-se ca cedrii Libanului și am trecut și, iată, nu mai era. Și l-am căutat și nu s-a aflat locul lui”.

Sau: „Văzut-am pe cel necurat înălțându-se și ridicându-se ca cedrii Libanului și am trecut și, iată, nu mai era. și l-am căutat și nu s-a aflat locul lui”. Ori, putem zice: „Armele lor să intre în inimele lor și arcurilor lor să se zdrobească. Groapă au săpat și au deschis-o și vor cădea în groapa pe care au făcut-o întoarce-va durerea lui la capul lui și nedreptate lui se va coborî pe creștetul lui”. Cu unele cuvinte, ca acestea, blestemăm pe draci.”

Extras din ”Cuvintele duhovniceşti ale Sfinţilor Părinţi”, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Suceava 2003, pag. 266-267

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.