Care este înţelepciunea pe care o caută Dumnezeu în mintea femeii?

parintele-calistrat

Şi vă dau eu exemplu: Ce nu a reuşit o armată întreagă, a făcut o femeie cu înţelepciunea ei! Iudita, o frumoasă văduvă înţeleaptă din Israel, şi-a salvat întreg poporul. Îi este alocată o carte din Vechiul Testment: Cartea Iuditei. Acolo se relatează pe larg despre faptul că regele Nabucodonosor al II-lea al Babilonului a poruncit asedierea evreilor pe culmile lor muntoase, iar în câteva zile au rămas fără apă, fără provizii, disperaţi. Durerea lor a ajuns la urechile Iuditei, din seminţia lui Israel, văduvă de peste trei ani, ce trăia în retragere, post şi frica lui Dumnezeu, deşi avea averi nenumărate „şi era frumoasă la stat şi fermecătoare la chip.” (Iudita 8, 7) A vorbit înţelepţeşte conducătorilor şi a hotărât să-şi salveze poporul de la nenorocire.

S-a rugat lui Dumnezeu s-o ajute, apoi „s-a înfrumuseţat atât cât să poată cuceri privirile tuturor bărbaţilor care ar vedea-o” (Iudita 10,4), a luat merinde şi a „emigrat” în tabăra lui Olofern să-l „ajute”. L-a cucerit cu frumuseţea şi înţelepciunea ei, el s-a îmbătat la ospăţ, iar ea i-a tăiat capul, ducându-l ofrandă evreilor. Asirienii din tabăra lui Olofern rostiseră un adevăr imuabil, la vederea Iuditei pe „teritoriul” lor: „Cine poate să dispreţuiască un astfel de popor care are în el asemenea femei?” (Iudita 10,19) Irodiada a făcut nedreptate; Iudita a făcut istorie.

Parintele Calistrat Chifan

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.