Căsătoria – liman şi adăpost şi mângâiere pentru relele neprevăzute

Să căutăm un singur lucru: virtutea sufletului şi nobleţea modurilor noastre de vieţuire, ca să ne bucurăm de pace ca să trăim în unire şi dragoste veşnică. Pentru că cel ce şi-a luat femeie bogată, şi-a luat mai degrabă stăpână a casei decât soţie. Pentru că şi fără aceasta femeile sunt pline de mândrie şi cu uşurinţă cad în iubirea de slavă lumească, dar dacă se adaugă şi acest lucru (bogăţia), cum vor fi supuse soţilor lor?

Dimpotrivă, acela care şi-a luat femeie de aceeaşi cinste sau mai săracă şi-a luat ajutor şi împreună-nevoitor şi şi-a băgat în casă toate bunătăţile. Deoarece nevoia sărăciei o îndeamnă să poarte de grijă cu multă atenţie de bărbatul ei, să se supună şi să asculte întru toate, şi alungă orice pretext de dihonie şi ceartă, precum şi aroganţa şi jignirea, şi se face căsătoria legătură a păcii, unirii, iubirii şi armoniei.

Să nu căutăm să avem bani, ci să avem pace; să ne bucurăm de mulţumirea de a fi împreună. Pentru aceasta este căsătoria, nu ca să umplem casele de război şi luptă, nu ca să avem dihonii şi certuri, nu ca să ne încăieram între noi şi să ne facem viaţa de netrăit, ci ca să ne bucurăm de ajutor, să avem liman şi adăpost şi mângâiere pentru relele neprevăzute şi ca să vorbim împreună cu femeia noastră în mod plăcut.

Gheronda Iosif Vatopedinul, Fragment din Dialoguri la Athos, Editura Doxologia, Iaşi, 2012