Cea mai recentă minune a Maicii Domnului din Betleem

icoana-facatoare-de-minuni-a-maicii-domnului-betleemita-din-biserica-nasterii---betleem_w1000_h662_q100

Nu există nicio îndoială că trăim vremuri grele. Sigur că s-ar putea ca pentru ţara noastă lucrurile să fie încă şi mai grele din pricina apostaziei noastre: majoritatea elenilor de ani de zile trăiesc fie departe de Dumnezeu, fie având o legătură cu Dumnezeu care ţine de uzanţă, de datină, folclorică! Se mai întreabă apoi cineva de ce există această criză în Elada… Se apropie zilele în care trebuie să alegem partidul care va ajuta Elada şi cei mai mulţi se orientează din nou spre un fost mare partid (din cele două). Pentru că simt că dacă nu fac asta, ne va ajunge un mare rău în Elada. Dar chiar, credinţa în Dumnezeu unde a dispărut?

Astăzi dimineaţă, la radio, am transmis marea şi minunata întâmplare ce a avut loc în urmă cu aproximativ două luni în Ţara Sfântă a Ierusalimului. Este vorba despre o intervenţie minunată a Maicii Domnului în vremurile noastre grele. Ca să prindem curaj şi putere. Întâmplarea ne-au povestit-o în urmă cu aproape o lună părinţii aghiotafiţi [din obştea Sfântului Mormânt – n.tr.], care slujesc ca străjeri la locul de pelerinaj din Sfântul Betleem. Sâmbăta trecută (26 mai 2012), am avut bucuria de a mă afla din nou la Betleem. Acolo, m-am întâlnit la stăreţie cu Epitropul patriarhal la Betleem, Înaltpreasfinţitul Teofilact, Arhiepiscop de Iordan. După ce am vorbit despre minunea respectivă, m-a sfătuit să vorbesc din nou cu părinţii locului de pelerinaj al Naşterii şi şi-a dat binecuvântarea şi permisiunea să transmit de la radio minunata întâmplare.

Astăzi dimineaţă, când am relatat această minune de la radio, a existat un uriaş interes din partea a foarte mulţi ascultători. Ne cereau să o postăm, ca să aibă acces uşor la ea şi s-o transmită şi altora. Vă transcriem deci minunea spre slava Sfântului nostru Dumnezeu Treimic şi a Preasfintei Maicii Lui şi a noastre.

În după amiaza Marii Luni [9 aprilie 2012 – n.tr.], când Bazilica Naşterii din Betleem rămăsese deja aproape goală, părinţii încă mai erau acolo unde slujesc, la câţiva metri mai încolo de scara care duce în Preacinstita Peşteră a Dumnezeieştii Naşteri. La un moment dat, au văzut un bărbat apropiindu-se emoţionat de locul în care erau, luând doua lumânări şi îndreptându-se emoţionat spre icoana Maicii Domnului – Betleemiţa. Acolo, înaintea ei, le-a aprins şi înlăcrimat s-a întors către monahii, care îl priveau nedumeriţi. Le-a spus că este musulman din regiunea Betleemului şi că în ziua anterioară a văzut-o pe Maica Domnului în somn. Însăşi Doamna Născătoarea de Dumnezeu l-a chemat să meargă în locul unde s-a născut Fiul ei, să treacă prin poarta joasă, să înainteze spre dreapta, să intre în spaţiul care există acolo, s-o găsească şi să-i aprindă două lumânări.

Acest bărbat nu fusese în bazilica din Betleem decât în urmă cu mulţi ani, pe când era copil, şi nu-şi amintea nimic despre biserică. Când a ajuns în acea după amiază, şi-a lăsat maşina cu luminile de avarie aprinse în faţa curţii mari a locului de pelerinaj (în spaţiul în care nu este permisă staţionarea). În maşină aştepta şi soţia lui. Când a ajuns deci cu pas grăbit înaintea intrării joase a bazilicii, a conştientizat că locul era exact aşa cum îl descrisese Sfânta Născătoare de Dumnezeu. A trecut în partea dreaptă a bisericii lui Iustinian şi a intrat în arcul drept al bisericii, în spaţiul care aparţine ortodocşilor, a cărui scară conduce spre Peştera Naşterii Domnului. Icoana Născătoarei de Dumnezeu se afla exact acolo unde ea însăşi îi spusese şi faţa ei era aceea pe care o văzuse…

53861355.img_4516

Era Preasfânta – „Betleemiţa”! Această icoană făcătoare de minuni constituie icoana praznicală a bazilicii Naşterii şi este aşezată într-un frumos proschinitar, în dreapta scării care duce în Preacinstita Peşteră. Chipul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu în această icoană debordează de nesfârşită afecţiune şi linişte, iar zâmbetul uşor de pe faţa ei veseleşte sufletele pelerinilor.

Icoana este îmbrăcată cu ţesături preţioase foarte fastuoase şi pietre preţioase. Nu există date precise despre originea icoanei, dar tradiţia susţine că ea vine din Rusia şi o pune în legătură cu ţarina ruşilor Ecaterina. Aceasta, când a vizitat Ţara Sfântă, în urma unei minuni pe care a făcut-o Născătoarea de Dumnezeu cu ea, a dăruit veşmintele ei de ţarină, ca să fie „îmbrăcată” Stăpâna lumii întregi. A oferit chiar şi bijuteriile ei, ca să fie aşezate în icoană şi a hotărât ca pe viitor ţarinile să nu mai poarte rubine, încât acest lucru să rămână un privilegiu exclusiv al Maicii Domnului.

Aşadar, această icoană a venerat-o musulmanul, care a ajuns în bazilica Naşterii târziu, în după amiaza Lunii celei Mari. Fireşte, nu ştia greceşte, aşa că dialogul (chiar dacă de câteva minute) cu părinţii locului de pelerinaj a avut loc în arabă.
După ce le-a explicat că a văzut-o pe Maica Domnului şi cum i-a descris cu exactitate bazilica Naşterii, a adăugat: „Mi-a spus [Născătoarea de Dumnezeu] să le spun celor pe care îi voi găsi aici [părinţilor care slujesc acolo] că Fiul ei va veni din nou şi-i va lua cu El pe toţi aceia care sunt aproape de El”.

Musulmanul le-a transmis o veste incredibilă!!! Părinţii au încercat să-i ofere o iconiţă a Maicii Domnului, pe care a primit-o cu recunoştinţă. A plecat la fel de grăbit, după cum venise, dar într-un singur minut s-a întors. Maica Domnului îi spusese că „intrând în biserică îi va vedea pe prietenii ei pe coloane”. Părinţii l-au condus la coloanele din navele bazilicii, unde există icoane-frescă într-o parte acoperite de praf, în altă parte înnegrite, iar în altă parte distruse, care reprezintă sfinţii Bisericii noastre pictaţi cu trupul întreg [aceştia sunt „prietenii” Maicii Domnului].

A plecat din nou grăbit şi din acea zi nu s-a mai întors vreodată. Preasfânta noastră însă, Maica lui Dumnezeu şi Maica noastră, prin această întâmplare minunată, a vrut să ne sprijine şi să ne dea curaj, nădejde şi mângâiere… „Fiul ei va veni din nou şi-i va lua la El pe toţi aceia care sunt aproape de El”.

Aşadar, să nu facem nici un pas departe de El, ca să gustăm mântuirea Lui. Amin!

Am transcris minunea aşa cum mi-au istorisit-o părinţii din Betleem.

Likurgos Markudis.

Traducere: acvila30.ro

Sursa: opougis.blogspot.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.