Cele zece virtuți – Fără acestea este imposibil să te mântuieşti!

Ieromonah Hrisostom Filipescu

Prima virtute – credinţa, deoarece prin credinţă obţii tot ce doreşti – a spus Domnul. Datorită libertăţii, credinţa noastră ori se micşorează ori se măreşte.

A doua virtute – dragostea nefăţarnică pentru Dumnezeu şi oameni – prin dragoste se împlineşte legea şi se desăvârşeşte viaţa slujirii divine. Dragostea constă în predarea sufletului tău celuilalt şi în a nu face celuilalt ceea ce nu-ţi doreşti ţie.

A treia virtute – postul. Consider post a mânca puţin o dată pe zi. Încă nefiind sătul să te ridici de la masă.

A patra virtute – înfrânarea – mama şi unirea tuturor virtuţilor. Înfrânarea este uciderea păcatului, lepădarea de patimi, începutul vieţii duhovniceşti şi stăruinţa spre fericirea veşnică.

A cincea virtute – trezvia. Trezvia împreună cu meditaţia purifica mintea de gândurile împrăştiate, o face mai limpede şi o îndeamnă la rugăciune. Privegherea chibzuită veseleşte inima.

A şasea virtute – rugaciunea lui Iisus. Aceasta este lucrarea comună a oamenilor şi a îngerilor; prin această rugăciune oamenii se apropie imediat de vieţuirea îngerească. Rugăciunea este bucurie dumnezeiască.

A şaptea virtute – smerenia şi smerita înţelepciune. Smerenia inimii mântuieşte fără greutate pe omul bătrân, bolnav, sărac şi neînvăţat; datorită ei se iartă toate păcatele.

A opta virtute – tăcerea, ceea ce înseamnă despărţirea de tulburările şi grijile lumeşti sau tăcerea smerită în mijlocul mulţimii oamenilor. Cel care îşi înfrânează limba şi se abţine îşi va putea înfrâna întregul trup.

A noua virtute – nelipirea de lucruri şi desăvârşita sărăcie.

A zecea virtute – dreapta socoteală şi smerita cugetare despre fiecare lucru, deoarece fără acestea te duci către ce e rău şi nu ajungi să înfăptuieşti binele.

Fără aceste zece virtuţi arătate mai sus este imposibil să te mântuieşti.

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.