De ce e bine să porți cruce la gât

Crucea de la gât nu este o bijuterie, chiar dacă e confecționată din metale prețioase, nu e nici măcar un obiect decorativ, ci trebuie să fie semnul credinței noastre, să se transforme într-un prilej de mărturisire autentică a lui Hristos. Crucea nu reprezintă un talisman. Nu semnul în sine constituie o armă împotriva diavolului, ci credința noastră că Hristos, prin jertfa Sa, a dat putere crucii, transformând-o într-un semn de biruință prin învierea Lui din morți. De aceea noi ortodocșii nu despărțim Crucea de Înviere, ci stăruim pe sudura interioară dintre taina Crucii şi taina Învierii Mântuitorului Hristos. Aceasta pentru că rodul Crucii este Învierea şi în jertfa Crucii se închide deja bucuria Învierii, nedespărţită de amintirea jertfei Crucii. De aceea cântăm în ziua proslăvirii lemnului sfânt:  „Crucii Tale ne închinăm Hristoase și sfântă Învierea Ta o lăudăm și o mărim.”

Practic, atunci când dorim să purtăm o cruce la gât sau să o așezăm la birou, în casă, ori chiar în mașină, trebuie să ne adresăm preotului pentru a o sfinți. Numai prin sfințire vom simți că într-adevăr Crucea ne va fi călăuzitoare, izbăvitoare de cele rele. Redăm un fragment din rugăciunea de sfințire a semnului crucii tocmai pentru a întări cele spuse anterior: „Doamne, Dumnezeul slavei, … trimite harul Preasfântului Tău Duh peste acest semn al crucii și-l binecuvintează, îl sfințește și-i dă lui ca să fie semn înfricoșător și tare asupra tuturor vrăjmașilor văzuți și nevăzuți, spre izgonirea și înfrângerea tuturor curselor și ispitelor și asupririlor diavolești. Iar poporului Tău să fie acoperământ puternic, credinței întărire, nădejdii sprijinire, la războaie biruință și sporire în toate faptele cele bune”.

Sursa: doxologia.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. Adela spune:

    Ma iertati,crucile si icoanele nu se sfintesc,cititi va rog cartea sf Teodor studitul ,,Iisus Hristos ,prototip al Icoanei Sale,,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.