De Dumnezeu se cade a ne teme iar nu să fugim și să ne lepădăm de El din frică
„De Dumnezeu insa se cade a ne teme iar nu sa fugim si sa ne lepadam de El din frica . Fiindca, intr-adevar, prin aceasta lucrare (a mintii) e nevoie de frica si cutremur, de zdrobire si smerenie, de multa cercetare a Sfintelor Scripturi si de sfatuirea fratilor celor de un gand cu noi, iar nu de fuga si de lapadare, nici de obraznicie (indrazneala) si randuiala de sine. Fiindca cel indraznet si obraznic, urmarind cele ce sunt mai presus decat vrednicia si intocmirea sa (Int. Solomon 3,21), alearga cu trufie sa ajunga inainte de vreme la rugaciunea vazatoare (contemplativa). Si iarasi: daca cineva visand in parerea lui ca ajunge la cele inalte , si-a agonisit o pofta (dorinta) satanica si nu adevarata, pe acestia usor ii prinde diavolul in mrejele lui ca pe o sluga a sa. Si ce avem noi cu sporirea inalta in sfintita rugaciune a mintii, daca dupa Sfantul Isaac de ea se invredniceste abia unul din zece mii?(dintre practicantii rugaciunii n.a.)? Fiindca e de ajuns pentru noi, patimasii si neputiinciosii, sa cunoastem macar urma linistirii mintii, care este rugaciunea lucratoare (practica) a mintii prin care sunt izgonite din inima momelile vrajmasului si gandurile cele rele, si care este lucrul monahilor incepatori si patimasi prin care se urca (de va voi Dumnezeu) spre rugaciunea vazatoare (contemplativa) si duhovniceasca.”
Fragment din cartea ”Rugaciunea lui Iisus in scrierile staretului Vasile de la Poiana Marului”, Editura Deisis, Sibiu, 1996
