Hristos nu-ţi spune „calcă pe cadavre, pentru a ieşi în evidenţă şi a dobândi putere”

Dumnezeu este pretutindeni, dar prezenţa Lui o simţim cel mai mult în oameni. De aceea îl slujim pe om, îl ajutăm pe aproapele şi îl iubim pe semenul nostru ca si când ar fi Însuşi Dumnezeu. Hristos ne îndeamnă spre un mod de viaţă care este complet diferit de cel prezentat ca model de viaţă în societatea de astăzi. Hristos nu-ţi spune „calcă pe cadavre, pentru a ieşi în evidenţă şi a dobândi putere”, nici nu intră în logica expresiei „te mănânc ca să pot trăi“. Hristos spune: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Se jertfeşte, nu pretinde ceva. Se împuţinează pe Sine, Se micşorează pe Sine, Se răstigneşte pe Sine.

Problema principală în viaţă nu este dacă-ţi vei găsi sinele tău, ci dacă-i vei îngădui să piară şi să dispară. Acest mare salt trebuie să-l facem cu toţii: să încetăm să ne preocupăm de sinele nostru. Chiar şi oamenii Bisericii, chiar şi cei care vor să se numească oameni duhovniceşti, nu vor reuşi să scape de iubirea de stăpânire atâta timp cât vor continua să se îngrijească doar de sinele lor. Se ştie că de multe ori religia devine refugiul iubirii patologice a sinelui nostru şi locul confortabil pentru conştiinţa noastră. Şi, din păcate, cei ce văd Biserica ca pe una din multele religii ale lumii, se refugiază în ea pentru a-şi înfrumuseţa patimile şi a-şi justifica bolile. Însă omul lui Dumnezeu nu vrea îndreptăţire, nu caută ca ceilalţi să-l considere vrednic, nu se luptă să dobândească lucruri sau ranguri pentru a deveni puternic. El năzuieşte spre mântuire, care nu este un simplu fapt superficial, ci o reînnoire existenţială totală a omului.

Nu trebuie să uităm că nici o formă de egoism nu este atât de nesuferită, precum cea a creştinului în relaţie cu sufletul său şi cu Dumnezeu. Cei cărora le este sete de putere sunt bolnavi sufleteşte. Suferă de complexul de inferioritate. Au în ei o rană, pe care nu vor s-o vadă. Pe de o parte aspiră la putere, pentru a se convinge pe ei că sunt cineva şi că nu au eşuat în viaţă, însă pe de altă parte fugăresc puterea, pentru a-i convinge pe cei din jurul lor că nu trebuie să-i vadă ca pe nişte oameni simpli, ci ca pe nişte oameni deosebiţi şi excepţionali.

Macarie Epicop de Hristoupolis, Fragment din cartea ”Doamne și Stapânul vieții mele… Texte de trezvie duhovniceasca”, Editura Egumenita, 2017

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *