„În vremurile cele mai grele cu uşurinţă se va mântui acel care după puterile sale se va nevoi în rugăciunea minţii”

„Măcar o dată în viaţă trebuie de pus o lumânare pentru acei pe care i-am ofensat, i-am înşelat, de la care am furat, nu am întors datoria”. Când părintelui i se plângeau de bârfă şi învinuire pe nedrept, el le spunea: „Lăsaţi să ne vorbească pe noi de rău. Iar noi ne vom strădui să facem bine”. Stareţul zicea că va veni aşa o vreme când de fiecare credincios se vor agăţa patruzeci de oameni, ca el să-i scoată pe ei. „Domnul va aştepta o mie de ani ca măcar un singur om să se mântuiască şi să se împlinească numărul îngerilor căzuţi”. „În vremurile cele mai grele cu uşurinţă se va mântui acel care după puterile sale se va nevoi în rugăciunea minţii („Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul!”), înălţându-se prin pomenirea frecventă a numelui Fiului lui Dumnezeu spre rugăciunea neîncetată”.

Stareţul repeta nu o dată cât de necesară îi este creştinului rugăciunea pentru vrăjmaşi. Iată cuvintele lui: „Numaidecât să te rogi pentru duşmani. Când nu te rogi parcă ai turna petrol în foc – flacăra se înteţeşte tot mai tare şi mai tare… Întotdeauna şi pentru toate, chiar şi pentru necazuri, mulţumeşte Domnului şi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”. Stareţul spunea că o parte din păcatele părinţilor şi a strămoşilor trec la noi. Şi noi trebuie să ne rugăm pentru părinţii şi străbunii noştri şi la mărturisire să aducem pocăinţă pentru ei. Ei aşteaptă rugăciunea noastră şi se bucură mult când ne rugăm pentru ei; iar cei care sunt de acum în Împărăţia Cerurilor ne ajută nouă.

Fragment din cartea “ Staretii despre vremurile de pe urma “, Manastirea Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, Petru-Voda, 2007

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.