Categorie: Invataturi

3

Ce se întamplă cu oamenii care mor nespovediți ?

Unul din marile ajutoare duhovniceşti dobândite de cei care părăsesc viaţa aceasta şi merg în cea de dincolo este Sfânta Spovedanie. Şi iarăşi, o mare pierdere pentru cei ce părăsesc această viaţă şi merg...

0

Trei păcate de care să ne ferim

Deci, dintre toate păcatele câte-s amintite în Sfânta Evanghelie, Domnul Hristos mai ales trei păcate le-a avut în vedere și i-a îndemnat pe oameni să le lase: – necredința în Dumnezeu: „Cel ce va...

0

Cum îi aducem pe copii la biserică?

O vorbă veche românească spune un adevăr cum nu se poate mai grăitor: „Cum îi creştem, aşa îi avem”. Această axiomă se referă la educaţia şi formarea obiceiurilor sănătoase pentru fiii şi fiicele noastre,...

0

Iubirea fațã de dușmani este virtutea iubirii

Mergând spre Ierusalim, Învãțãtorul împreunã cu ucenicii Sãi n-au fost primiți ca sã poposeascã într-un sat de samarineni. ”Ucenicii Iacob și Ioan i-au zis: Doamne, vrei sã zicem sã se coboare foc din cer...

0

Postul limpezeşte mintea

Postul îi este de trebuinţă creştinului pentru a-i limpezi mintea, pentru a-i trezi şi dezvolta sensibilitatea, pentru a-i dirija voinţa într-o direcţie pozitivă. Aceste trei capacităţi ale omului se întunecă şi se atrofiază cel...

0

12 reguli de bază pentru un creștin

Părintele Andrew Stephen Damick, slujitor al bisericii Sfântul Pavel (SUA) a elaborat 12 reguli pe care ar trebui să le respecte un creștin-ortodox. Vă îndemnăm să le citiți, dar și să vă expuneți părerea,...

0

Rugăciunile de la vremea mesei

Eu când eram mic am fost învățat de părinți ca înainte de masă să spun rugăciunea „Tatăl nostru” și să fac fac semnul crucii. La fel și la sfârșitul mesei. Abia după câțiva după...

0

Despre “NECURĂȚIA FEMEILOR” şi nu numai…

Am observat un interes sporit pentru subiectul despre locul femeii în Biserică în perioada ciclului menstrual. Era şi firesc să se întâmple aceasta, din moment ce sute de episcopi şi mii de preoţi din...

0

Cum să-l cunoaștem pe Dumnezeu?

Dacă vrei să cunoşti pe Domnul, smereşte-te până la sfârşit, fii ascultător şi înfrânat în toate, iubeşte adevărul şi negreşit Domnul îţi va da să-L cunoşti prin Duhul Sfânt; şi atunci vei şti din...

0

Semnificaţia Crucii în viaţa creştină

Ne aflăm în timpul marelui post prin care ne pregătim pentru luminatul Praznic al Învierii Domnului. În mijlocul acestui post Biserica a aşezat Duminica Crucii. Prin aceasta ea a voit să arate credincioşilor şi...

0

De ce ortodocşii se închină icoanelor?

Ce este icoana? Cuvântul „icoană” vine din grecescul „εικον”, care se traduce prin „chip, reprezentare” a ceva. Astfel,  icoana este o reprezentare grafică a unui „prototip”, care poate fi o persoană, o faptă sau...

1

Sâmbăta Sfântului Teodor Tiron și originea colivei

Istoria bisericească arată că, la 50 de ani după moartea Sfântului Teodor Tiron, împăratul Iulian Apostatul (361-363), dorind să-i batjocorească pe creştini, a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate proviziile din pieţele...

2

Pr. Cleopa: Despre NUNTA CREȘTINĂ

Pr. Ilie Cleopa: NUNTA CRESTINA – 70 de minute de invataturi pentru mantuirea sufletului (video) Din tezaurul de invataturi al Parintelui Arhimandrit Ilie Cleopa, putem urmari mai jos 70 de minute de invataturi pentru...

0

10 reguli pentru Postul Mare

De multe ori se vorbeşte despre perioada Postului Mare ca despre una specială în viața Bisericii: mai mult timp pentru rugăciune, înfrânare în diverse sfere ale vieții, o atenție sporită la propria stare spirituală....

0

Spovedania este o „operaţie” specială

Există deosebire între tămăduitorul trupesc şi cel duhovnicesc. Mai înainte de a intra în cabinetul medicului, pacientul poate nici nu s-a gândit că de data asta va fi pus să înghită un tub endoscopic,...

0

De ce nu se consumă carne în săptămâna brânzei?

Prin săptămâna brânzei se urmăreşte obişnuirea organismului cu alimente mai uşoare, fiind de fapt o etapă de tranziţie de la alimentaţia cu produse din carne la una exclusiv vegetariană, fiind deopotrivă și perioada de...

0

Cum să reacționezi la insultele celorlalți

Să te străduieşti cu orice chip să păstrezi pacea sufletească şi să nu te tulburi de insultele celorlalţi. Vei reuşi asta dacă te înfrânezi de la mânie, prin orice mijloc, şi-ţi păstrezi mintea şi...

0

10 lucruri de știut la prima spovedanie

Spovedania este esenţială pentru orice creştin, botezat în numele Preasfintei Treimi. Prin Botez omul primeşte un veşmânt de lumină necreată, un înger păzitor şi un loc în rai, şi mai ales este înfiat de...

0

Cum putem să dobândim Duhul Sfânt?

Cele mai cunoscute şi mai eficace mijloace pentru dobândirea Duhului Sfânt, conform cu învăţătura Sfintelor Scripturi şi cu experienţa marilor sfinţi, sunt următoarele: 1. Inima curată şi trupul neîntinat. 2. Smerenia. 3. Ascultarea de...

0

Superstiţiile îi subjugă pe cei slabi

Foarte multă lume de pe la noi, chiar şi atunci când merge la sfintele lăcaşe, uită, de fapt, că a venit în Casa Domnului şi are ispita superstiţiilor, o făcătură diavolească. M-a şocat cazul...

0

Ce este vederea (theoria) lui Dumnezeu?

Vederea (theoría) lui Dumnezeu nu aparţine sferei sentimentelor, nici diferitelor niveluri ale domeniului optic, ci este unire ipostatică şi comuniune a creaţiei zidite cu „Fiinţarea” necreată a lui Dumnezeu; nu cu firea (phýsis) sau...

0

Iubește-ți aproapele că să fii în lumină!

Cel ce zice că este în lumină şi-l urăşte pe fratele său, acela este în întuneric până acum. Cel ce-l iubeşte pe fratele său rămâne în lumină, şi piatră de poticnire nu-i în el....