Necazurile aduc multă înțelepciune și bucurie oamenilor pe care îi ceartă Domnul
Și spun Domnul, pentru că de multe ori, de fapt de cele mai multe ori, suntem noi înșine pricina necazurilor noastre. Fericit este omul care suferă aici, ca să primească răsplată și să se bucure dincolo.
Da, mare binecuvântare este necazul, pentru aceasta roagă‑te Domnului să‑ți dea răbdare, pentru că de multe ori vine vicleanul, acest tâlhar al sufletelor, și ne spune: „Dar până când, nu este de ajuns? Atâția ani au trecut, nu se mai termină?”. Iar noi, dacă nu suntem întăriți în credință și în dragostea Domnului, ne vom amărî și poate chiar ne vom indigna. Ia aminte bine, pentru că a ști „până când?” nu este al nostru. A suferi cu mulțumire, aceasta depinde de noi. Iată ce spune despre aceasta dumnezeiescul Ioan Gură de Aur: „Dacă vrei să intri în Împărăţia Cerurilor, îmbrăţișează necazul. Cel care nu suferă necazul, nicicum nu va intra, pentru că strâmtă este poarta.”
În nevoința răbdării cu mulțumire ne mai poate aduce mângâiere și întărire și gândul că poate și alte suflete se vor folosi din încercarea noastră. Acest lucru nu este de mică importanță… Pentru că fie de vrem sau nu, mai devreme sau mai târziu vom părăsi lumea aceasta. Însă mare este binecuvântarea atunci când suferim aici ca să fie ajutați și alții în jurul nostru. Ne apropiem, după har, de Patimile Domnului, Care pentru alții a pătimit și a purtat Crucea pentru mântuirea altora.
Nu cunoaștem noi lucrarea pe care o săvârșește încercarea în adâncul sufletelor noastre și al celor din jurul nostru. Necazul este o unealtă în mâinile lui Dumnezeu. Și pornind de la un pat (al durerii n.tr.), îi aduce pe toți (lângă El n.tr.). Părinți, frați, prieteni, rude. Unii primesc învățătură, alții se simt mustrați, alții sunt luminați, iar alții rămân fără de răspuns.
Să ne rugăm Domnului ca să primim învățătură și mustrare, încât să ne facem vrednici să slăvim Numele Său. Să ai curaj și credință, pentru că după fiecare Vinere Mare și la sfârșitul Săptămânii Patimilor este Învierea. „Nu trebuia oare, ca Hristos să pătimească acestea şi să intre în slava Sa?”1, i‑a spus Domnul lui Cleopa atunci și spune și fiecăruia dintre noi. Mai întâi a pătimit și apoi a intrat în slava Sa. Dacă nu cârtim, cu ajutorul Său vom birui și Îngerii ne vor sluji. Așadar să ai curaj, pentru că „prin multe suferinţe trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu”2.
Iubita noastră Irina, rugăciunea noastră a tuturor este să se facă voia Domnului, pentru că de multe ori noi Îi cerem să întoarcă oameni în pustie, în clipa când sunt gata să intre în pământul făgăduinței. Din nefericire suntem neputincioși, pentru aceasta să‑L rugăm să ne dea putere.
Roagă‑te Domnului pentru problemele sufletești ale celor de aproape ai tăi și ai noștri. Căci, din nefericire, este mare nevoie. Ai încredere în Domnul că, dacă voim, cu timpul toate se vor întoarce spre bine. Numai să nu ne grăbim și toate vor fi bine. Întotdeauna în ultima clipă va interveni El.
Așadar să nu ne tulburăm, pentru că Sfântul Apostol Pavel spune: „Că dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem.”3
1 Luca 24, 26.
2 Faptele Apostolilor 14, 28.
3 Romani 14, 8.
Articol relatat de portalul marturieathonita.ro
