Oricare ar fi ispita sau căderea cu care dăm piept, trebuie să ne ridicăm, să nu deznădăjduim şi să o luăm de la început

Există două căi. Una este calea defăimării de sine şi smereniei. Şi a doua, calea îndreptăţirii de sine şi a deznădejdii. Cea dintâi este adevărata cale a străpungerii duhului şi pocăinţei şi duce la mân­tuire şi la smerenie. A doua este calea mândriei, a îndreptăţirii de sine. Atunci nimeni nu mai poate ajuta, nici rugăciunile mele, nici îngerii din cer, ci numai mila Domnului; şi de nu ar fi Domnul, ar duce la pierzanie.

Oricare ar fi ispita sau căderea cu care dăm piept, trebuie să ne ridicăm, să nu deznădăjduim şi să o luăm de la început. Războiul nevăzut ne este de folos. Cununile se dau numai pentru lupta dusă cu bărbăţie. Trebuie să avem război, străpungere de inimă cu pocăinţă adevărată şi nădejde tare.

Un frate a căzut în păcatul curviei, apoi a plâns cu amar şi s-a căit din toată inima. Şi-aceasta s-a întâmplat de şapte ori. Deci s-a pocăit şi a purtat războiul, şi s-a iertat lui. Şi s-a descoperit bătrânu­lui său că, pentru pocăinţa şi războiul său, fratele acela s-a încununat cu cereşti cununi. El nu s-a lăsat să cadă în deznădejde.

Mai mult decât orice, păzeşte-ţi pacea inimii. Aruncă totul spre Domnul, predă-te cu totul Lui. El este totul, şi totul este de la El.

Fragment ”Cerească Înțelepciune de la cei de Dumnezeu luminați Dascăli despre Cum să biruim deprimarea”, Editura Sophia, București, 2008