Regizorul american Oliver Stone: „Uitați de ISIS! America este adevărata AMENINȚARE pentru lume!”

Oliver Stone

Oliver Stone

”Am destabilizat întreaga regiune a Orientului Mijlociu, am creat haos. Iar apoi am dat vina pe ISIS pentru haosul pe care l-am creat”, a spus Stone

Regizorul american Oliver Stone revine. În contextul crizei din Orientul Mijlociu și a expansiunii ISIS, cineastul american transmite următorul mesaj: Uitați de ISIS! America este amenințarea reală!

Cartea scrisă de Oliver Stone în 2012 și seria TV intitulată „The Untold History of the United States” sugerează că regizorul american nu are de gând să renunțe la discursul său tradițional prin care atacă superioritatea SUA, imperialismul economic și implicarea nocivă a guvernului american în Orientul Mijlociu, notează TheAntiMedia.org.

Stone intenționează să continue seria documentarelor și să mai scrie o carte, alături de Peter Kuznick. Iar rezultatul va fi o analiză a istoriei americane, începând cu 1930, și a implicării SUA în Orientul Mijlociu, de la momentul loviturii de stat din Iran, din 1953, sprijinită de CIA, până la susținerea acordată de americani jihadiștilor din Afganistan, în timpul războiului dintre afgani și fosta Uniune Sovietică în 1980, continuând cu invadarea Irakului de către administrația Bush în 1990 și acțiunile actuale din Iran și Siria.

Ultimul episod al seriei „The Untold History of the United States” se numește „Bush and Obama: Age of Terror” și abordează următoarele argumente:

– Proiectul pentru un Nou Secol American, un think tank neoconservator care a invocat la un moment dat un eveniment similar celui de la Pearl Harbor, menit să catalizeze acțiunea militară din Orientul Mijlociu. Tirania neoconservatorilor care a împins SUA în războiul din Irak, folosind informații false.

– Patriot Act, legea apărută după atentatele din 11 septembrie, care i-a privat pe americani de o serie de libertăți civile, legalizând în schimb supravegherile în masă.

– Invadarea Afganistanului cu scopul de a elimina unii așa numiți teroriști pe care tot americanii au fost cei care i-au înarmat și antrenat în urmă cu două decenii.

– Tacticile de tortură și interogatoriile neconstituționale de la centrul de detenție de la Guantanamo.

– Manipularea de către mass media tradiționale a opiniei publice, în favoarea războiului, prin propagandă.

– Modul în care Obama s-a vândut celor de la JP Morgan Chase, Goldman Sachs, Citigroup, General Electric, și Big Pharma

– Atacurile cu drone, comandate de Obama, în Afganistan, Irak, Pakistan, Libia, Yemen și Somalia (în care este inclus și un clip mobilizator către soldații americani, cu mesajul: ”Spre deosebire de vechile imperii, noi nu facem aceste sacrifici pentru obținerea unor teritorii sau a resurselor. Noi le facem pentru că așa e corect!”

Oliver Stone spune că seria sa de documentare este o abordare alternativă la istoria americană și speră ca așa să combată ”crimele educative” care expun elevii de astăzi unei propagande deșănțate existente în teste și programe TV : ”Noi suntem un pericol. Noi suntem adevărata amenințare”, spune cineastul american.

Sursa: activenews.ro

Vezi aici documentarul The Untold History of the United States

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.