Rugăciune către Sfântul Simon Zilotul, pentru ajutor în căsnicie

După Predania bisericească, Sfântul Apostol Simon Zilotul a fost mirele de la nunta din Cana Gaileii, unde Domnul a săvârşit prima Sa minune (Ioan 2, 1-11).

Iată rugăciunea:

Sfinte, slăvite şi întrutotlăudate Apostole al lui Hristos Simone, cela ce te-ai învrednicit a-L primi în casa Ta din Cana Galileii pe Domnul nostru Iisus Hristos şi pe Preacurata Lui Maică, Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea, şi a fi însuţi văzător al preaslăvitei minuni a Domnului! Cu credinţă şi cu dragoste ne rugăm ţie: cere de la Hristos Domnul să prefacă sufletele noastre iubitoare de păcat în vase vrednice ale harului; păzeşte-ne şi ocroteşte-ne cu rugăciunile tale de ispitele diavoleşti şi de căderile în păcat, şi mijloceşte ca să primim de Sus ajutor în vremea trândăvirii, ca să nu ne poticnim de piatra smintelii, ci să umblăm fără abatere pe calea cea mântuitoare a poruncilor lui Hristos, până ce vom ajunge la fericitele locaşuri ale Raiului, unde tu acum sălăşluieşti şi te veseleşti. Aşa, Apostole al Mântuitorului, nu ne ruşina pe noi, cei ce nădăjduim cu tărie la tine, ci fii nouă ajutător şi acoperitor toată viaţa noastră, şi ne ajută a săvârşi viaţa aceasta vremelnică întru bună credinţă şi cu plăcere de Dumnezeu, a dobândi sfârşit creştinesc și paşnic, a ne învrednici de răspuns bun la Înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos, ca scăpând de vămile văzduhului şi de tirania cumplitului stăpânitor al acestei lumi, să moştenim Cereasca Împărăţie şi să preaslăvim numele cel de mare cuviinţă al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.

***

Sfântul Simon Zilotul este pomenit de Biserica noastră pe data de 10 Mai. Acest sfânt Apostol era de neam din Cana Galileei, cunoscut Domnului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei Maicii Sale, deoarece Cana nu este departe de Nazaret. Când Simon a avut nunta cea legiuită, a fost chemat şi Iisus cu ucenicii acolo, unde, neajungân-du-le vinul, Domnul a prefăcut apa în vin. Mirele, văzând o minune ca aceea, îndată a crezut că Domnul este adevăratul Dumnezeu şi, lăsându-şi nunta şi casa, i-a urmat Lui cu osârdie, pentru care s-a numit “Zilotul”, adică râvnitor. Deci s-a aprins cu atât de mare dragoste dumnezeiască către Hristos, încât şi mireasa sa şi pe toate cele lumeşti le-a trecut cu vederea pentru dragostea lui Dumnezeu, şi şi-a făcut sufletul său mireasă Mirelui Celui fără de moarte, numărându-se în ceata ucenicilor lui Hristos, şi a fost unul din cei doisprezece Apostoli.

Iar după ce a primit cu ceilalţi Sfinţi Apostoli pe Preasfântul Duh, Cel ce S-a pogorât în chip de limbi de foc, a trecut în Mauritania şi în Africa, propovăduind pe Hristos şi răbdând pentru El cu râvnă înfocată. După aceea, fiind în Britania şi luminând pe mulţi prin cuvântul Evangheliei, a fost răstignit de cei necredincioşi şi s-a sfârşit prin pătimirea cea de un chip cu a lui Hristos.

***

În relația soț-soție, fiecare dintre parteneri renunță la ego-ul său. Pentru a fi fericiți, ambii trebuie să fie fericiți; dacă unul este nefericit, amândoi sunt la fel. Nicio decizie nu poate fi luată separat. Durerile partenerului cântăresc la fel de mult ca propriile dureri.

Relația dintre soț și soție este foarte diferită de perioada romantică a „îndrăgostirii”, care funcționează ca un val uriaș ce ridică barca de pe nisip. În relația soț-soție, fiecare dintre parteneri renunță la ego-ul său. Persoana devine doar o parte dintr-un nou întreg.

Pentru a fi fericiți, ambii trebuie să fie fericiți; dacă unul este nefericit, amândoi sunt la fel. Nici o decizie nu poate fi luată separat. Durerile partenerului cântăresc la fel de mult ca propriile dureri. Orice ai face, celălalt este implicat. Într-un sens real, în căsătorie, doi fac unul.

Sophie Koulomzin

Extras din ”Biserica și copiii noștri”, Ed. Sophia, București, 2010, pag. 121-122

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *