Ajuta-mă, Doamne, să iau asupra mea și poverile altora!

rugaciune

Sunt liber doar atunci când uit de mine însumi. Purtându-mi grijă mie însumi, gândindu-mă mereu la cele de care duc lipsă, este ca și cum aș fi legat în lanțuri. Dacă aș putea să uit de mine, aș fi liber. Dacă, atunci când se bat asupra mea nori negri, mi-aș aduce aminte că asemenea nori plutesc și asupra fratelui meu, i-aș trece cu vederea și pe cei de deasupra mea.

Rugându-mă pentru fratele meu, m-aș simți liber de orice apăsare.

O, dumnezeiescule Duh al lui Hristos, duhul smereniei și al dragostei, Cel ce te reverși asupra noastră, doar în Tine îmi pot găsi adevărata libertate! Eliberează-mă de mine însumi, scoate de pe mine acest lanț greu!

Nu mă doboară necazul, nici suferința, ci faptul că această suferință stă adunată în mine.

Ajuta-mă, Doamne, să iau asupra mea și poverile altora, ajută-mă să gust dulceața împăcării cu sine, după ce voi începe să port și poverile apropiaților mei și voi afla în legătură cu Tine, Cel ce ai luat asupra Ta neputințele și bolile!

Învață-mă să mă rog pentru alții. Și, pentru ca sufletul să nu-mi mai fie încătușat, fă-mă să mă avânt către libertatea pe care mi-o dai tu, libertatea renunțării de sine și a putinței de a deveni oricând copărtaș la lucrarea Ta, în slujirea aproapelui, prin rugăciune, cu cuvântul și cu fapta!

Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu. 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.