În biserică, puţini sunt aici care stau tot timpul cu gândul la rugăciune, la ceea ce se săvârşeşte, la ceea ce face preotul, la ceea ce se cântă la strană
Adeseori stăm în biserică, ascultăm predica şi cântările, dar gândul nostru cine ştie unde pleacă! Mai vorbiţi între voi, vă mai uitaţi cum e îmbrăcat cutare sau cutare, şi nu acesta este sensul venirii voastre la biserică.
Vii şi spui: „Doamne, iartă-mă, miluieşte-mă! Dumnezeule, cred în Tine!”
Venim dintr-o atracţie oarecare la biserică, poate dintr-o superstiţie, poate din convenienţă socială. Puţini sunt aici care stau tot timpul cu gândul la rugăciune, la ceea ce se săvârşeşte, la ceea ce face preotul, la ceea ce se cântă la strană. Pentru că mereu suntem asaltaţi de gânduri.
Extras din Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu, 2009,