Categorie: Marturii

0

Maica Domnului a tămâiat în Mănăstirea Lavra

Monahul Teofil din această mănăstire, a spus următoarele: „Deoarece suntem monahi, datoria noastră este ca totdeauna să fim cu luare-aminte și cumpătați. Rugăciunea și ascultarea trebuie să fie unite ca două surori, așa cum...

0

Mărturia unui fost satanist

Racolarea Nu sunt un oarecare. M-am nascut intr-o familie instarita. Am dus-o bine de cand ma stiu. Parintii mei mi-au oferit tot ce imi puteam dori. Dar se vede ca de soarta ce ne...

0

În loc de gustul morţii, toţi ne-am împărtăşit de trăirea unei minuni unice, a unei minuni săvârşite de Dumnezeu – a unei minuni ce, însă, nu s-ar fi săvârşit dacă nu era Părintele Porfirie…

Un cuplu tânăr, fericit, de oameni cu adevărat dăruiţi Bisericii, dăruiţi în curăţenie, cu simplitate existenţială, îşi lasă viaţa în mâinile lui Dumnezeu. Iar Acesta îi binecuvântează cu amândouă mâinile Sale. Îl întâlnesc pe...

0

N-am avut bucuria de a mă naşte într-o familie adevărată. Tata era penticostal, mama şi noi ortodocşi – doar prin botez. M-am trezit mare, într-o lume fără sens, fără speranţă, fără bucuria de a cunoaşte, de a iubi, de a crede…

Viaţa mea s-a schimbat brusc dupa divorţul părinţilor, în ziua când am aflat că urmează să fiu crescută de altă familie. Nu ştiam atunci că Dumnezeu ne poartă de grijă la fiecare, şi că...

1

Mărturie despre Patriarhul Liturghiei

Este greu să vorbeşti despre slujirea mea la Patriarhul Pavle (Patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe) fără să sune că mă laud. Cunoaşterea patriarhului era privilegiul oricui, nu numai celor care erau în preajma lui...

0

Credința călugărului cel simplu

Odată, părintele B. s-a dus într-un sat cu treburi ale mănăstirii. De îndată ce a ajuns, sătenii au venit la el şi l-au rugat insistent să-i ajute să apere credinţa adevărată în faţa unui...

0

O relatare cutremurătoare despre Sfânta Împărtăşanie

O tânără s-a mărturisit, dar starea de păcat în care se afla l-a făcut pe duhovnic s-o oprească de la Sfânta Împărtăşanie. De aceea s-a enervat şi sub imboldul mândriei şi al egoismului, a...

0

Spovedania unui înșelat

Scrisoarea aceasta a fost scrisă de un grec aflat în străinătate către Părintele Theodosie de la Mănăstirea athonită Sfântul Pavel, autorul cărţii „Spiritismul, urâciunea pustiirii”, deoarece prin intermediul acesteia s-a regăsit pe sine şi...

4

Despre un monah care a scos pe mama lui din iad

Episcopul Teodorit al Cirului, care a trăit în secolul V, povestește că odată l-a cercetat un monah, cere venea de foarte departe. L-a primit, dându-i să mănânce și să se odihnească. În timp ce...

0

Cum se bucură diavolii de cei care mor nepocăiți

O femeie evlavioasă din Comuna Cozmeşti, satul Furceni, judeţul Galaţi, mamă a patru copii, ne-a povestit cu lacrimi cum a murit soţul ei, cu totul nepregătit. Era un om slab în credinţă, nu mergea...

0

Cum am învățat să o iubesc pe Maica Domnului

Pentru prima oară am înțeles-o pe Maica Domnului într-o Vinere Mare, în urmă cu câțiva ani. În cadrul solemnei slujbe din noaptea Vinerii cele Mari, așa după cum este numită în Biserica Ortodoxă, se...

0

Maica Salomeea s‑a mântuit în mijlocul lumii!

Despre pustnicie și frumusețea acesteia am vorbit de nenumărate ori, dar niciodată despre pustnicie în mijlocul lumii. Duhovnicul meu, un desăvârșit trăitor al vieții pustnicești, mi‑a destăinuit o tulburătoare poveste de viață a unei credincioase, care ani de zile...

0

Experiența de după moarte a unui tânăr din Rusia

In acele zile s-a întâmplat să întâlnesc în biserică un tânăr minunat. La sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii s-a apropiat de fratele meu și i-a descoperit neobișnuita istorisire a întoarcerii lui la Hristos. Se mâhnea mult...

0

Minuni aparente ale diavolului

După ce satana a reuşit în felul acesta să-l facă pe Bătrânul-Hermolae să nu-şi mai spună rugăciunea, a început să sară pe stâncile abrupte de acolo. Sărea (având chip de monah, aşa cum am...