Nu ne putem mântui dacă nu ne iubim, dacă nu ne iertăm şi dacă nu ne ajutăm unii pe alţii

02

Ce sfat deosebit daţi ucenicilor Prea Cuvioşiei Voastre, pe care i-aţi crescut şi învăţat voia lui Dumnezeu?

Să rămână în dragostea lui Hristos şi să se iubească unii pe alţii, cu dragostea cu care i-am iubit şi eu. Apoi, să ajute şi ei pe alţii la mântuire, să rămână sub ascultare în Biserica Ortodoxă şi să se roage pentru iertarea păcatelor mele, că aştept din zi în zi să mă cheme Hristos la judecată şi să dau socoteală pentru toate…

Să nu uite ucenicii mei că oricâtă ştiinţă, avere şi cinste am avea, oricâtă rugăciune şi nevoinţă am face, nu ne putem mântui dacă nu ne iubim, dacă nu ne iertăm şi dacă nu ne ajutăm unii pe alţii, că „Dumnezeu este dragoste”. Altfel, este în zadar toată osteneala şi nădejdea noastră. Cât am putut, m-am silit după a mea slabă putere, cu darul lui Dumnezeu, să folosesc şi să învăţ pe fiecare, călugăr şi credincios, calea mântuirii. Pe nimeni n-am întors deşert de la uşa chiliei mele. Ci am deschis uşa chiliei şi a cuvântului tuturor care au venit la mine, ştiind că odată cu fiecare om, intră şi Hristos în chilia mea. Nu pot spune că am făcut tot ce aş fi putut face, nici n-am împlinit cu fapta ce-am învăţat pe alţii. Însă am cugetul împăcat că aceea ce mi-a dat Dumnezeu în dar am împărţit şi eu altora în dar şi nădăjduiesc că mă voi mântui, prin mila lui Dumnezeu şi prin rugăciunile Bisericii şi ale fiilor mei duhovniceşti.

Extras din ”Ne vorbește Părintele Cleopa”, ediția a doua, vol. V, Edi. Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pag. 140-141

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.