Ce vrei să-mi spui, Doamne, prin ce mi se întâmplă acum?
Noi înșine am venit pe pământ fără nimic și tot fără nimic vom pleca. Nu va conta decât dacă vom fi făcut călătoria pentru care ne-am născut. Și, după cum spun mereu, trebuie să...
Noi înșine am venit pe pământ fără nimic și tot fără nimic vom pleca. Nu va conta decât dacă vom fi făcut călătoria pentru care ne-am născut. Și, după cum spun mereu, trebuie să...
Potrivit cuvântului lui Dumnezeu copiii sunt nu atât avuție a părinților, cât bun al lui Dumnezeu: ”iată fiii sunt moștenirea Domnului” (Ps 126, 3). Ce mamă ar putea spune: ”voi avea rod?”. Ce tată...
Fiecare dintre noi am beneficiat, atunci când eram tineri, de sfaturile și exemplul personal al unor oameni cu experiență. Faptul că aceste sfaturi au fost date la momentul potrivit ne‑a schimbat viața într‑un mod...
Supărarea dumneavoastră pe N.N. este un rău progres! Căci puteţi spune ceea ce aveţi de spus şi fară să puneţi la inimă. Judecând drept, nu există lucru pe lume pentru care ar trebui să...
Am simţit cum mâna Maicii Domnului care era pe creştetul meu mă ridică deodată până-n cupola bisericii. Mi-am văzut trupul în genunchi la icoană şi am înţeles că sufletul meu s-a ridicat. M-a scos...
Biserica ortodoxă Sfântul Gheorghe din Knoxville a fost cuprinsă de flăcări. În urma incendiului puternic, cei ce au ajutat la curăţarea bisericii, au avut surpriza să vadă o minune dumnezeiască. În fotografia publicată în...
Mi-a placut expresia unei doamne: „- Cu ce e mai sfant preotul ca mine, ca eu sa ma spovedesc in fata lui? – Va recomand un copac secular! Zic..Este Teiul lui Eminescu in Parcul...
1. Metaniile şi semnificaţia lor Metania este o formă de jertfire trupească, fiind singurul mod de rugăciune care implică un efort fizic din partea credinciosului. Metania este în acelaşi timp un mod de înfrângere...
Se spune că poate fi primejdioasă. În ce sens? Nu ştiu cum poate să fie primejdioasă Psaltirea. Nu poate să fie primejdioasă Psaltirea în nici un fel. Sfântul Vasile cel Mare spune că mai...
Un copil va fi sau nu va fi credincios si in raport de credinta mamei sale. Un mare procent din credinta mamei se transmite copilului cand este inca in pantecele mamei sale. Responsabilitatea revine...
A fost stripteuză și prostituată timp de 7 ani, folosind alcoolul şi sexul pentru a uita de durerea provocată de molestarea suferită în copilărie. A trăit pentru bani şi s-a simţit complet moartă în...
Ceea ce voi spune mai jos sunt, pe de o parte, informatii pe care le-am primit de la un calugar din Romania care practica aceasta rugaciune intemeiata din plin pe traditia Parintilor rasariteni, iar, pe...
Aşadar, omul slab la minte şi încrezut pentru toate cele ce i se par nu după planul lui se supără, se mânie, se tulbură, cârteşte şi nu primeşte chiar de ar fi de folos....
Tată, pot să te întreb ceva?, îl întreabă fiul pe tată său. -Da, desigur. Ce s-a întâmplat?, îi răspunde tatăl. -Tată, câți bani câștigi într-o oră acolo unde lucrezi?, l-a întrebat fiul din nou....
Despre Sfânta Liturghie, Părintele ne spunea mereu: – Dacă trebuie neapărat să pleci de la Sfânta Liturghie, atunci pleacă după „Tatăl Nostru“, iar dacă s-au scos Sfintele Daruri, atunci să stai cu frică şi...
RUGĂCIUNE Doamne Iisuse Hristoase! Fie mila Ta asupra copiilor mei (numele), păzeşte-i pe ei sub acoperământul Tău, ocroteşte-i de toată pofta vicleană, depărtează de la ei pe tot vrăjmaşul şi potrivnicul, deschide-le urechile şi...
Când vin necazurile peste noi, să le primim ca de la Dumnezeu. El este cel ce le îngăduie pentru ispăşirea unor păcate ale noastre. Niciodată să nu învinovăţim pe nimeni, ci totdeauna noi să...
Ai divortat, da? Ai copii si ai femeie! Esti barbat, te-ai indragostit de alta femeie! Du-te si da femeii casa si copii, trece pe numele lor tot si du-te in lumea ta la „drăguţă”...
Oamenii de ştiinţă ruşi au dovedit experimental proprietăţile miraculoase ale semnului crucii şi ale rugăciunii. “Am stabilit că obiceiul facerii semnului crucii deasupra mîncării şi băuturii, înainte de masă, are un profund sens mistic....
În ultimile zile am tot meditat la faptul de ce oare reacţionez atât de emoţional la cazurile infidelităţii conjugale, aproape la fel, ca atunci când aflu despre cazurile de abuz asupra copiiilor. Căci am...
Sufletul omului este mai de preț decât toată materia lumii, pentru că în el e sădită, de la obârșie, posibilitatea desăvârșirii, adică îndumnezeirea omului prin har. Pe de altă parte, și firea întreagă suspină...
Din capul locului trebuie să se ştie că a fi credincios este starea cea mai bună a omului, în sensul că înseamnă așezarea într-un spaţiu de echilibru. A fi credincios în familie, adică soţului,...
Aţi văzut ce scrie la Canonul îngerului păzitor: „Sfinte îngere, fă rugăciuni de obşte cu îngerii toţi pentru mine, păcătosul!”. Şi îngerul păzitor se roagă cu toţi îngerii, că nu-l refuză, nu-i răspunde: „Nu vreau!” Adică...
Rugăciunea este vorbirea noastră curată cu Dumnezeu și cu sfinții Săi. Orice rugăciune adresata unui sfânt se înalță, în chip mijlocit, către Dumnezeu, izvorul a toată sfințenia și a tot darul cel desăvârșit. Urmând...
Un bunic evlavios și ajuns la o vârstă foarte înaintată, era înconjurat de mulți nepoți și strănepoți căci avea o familie mare. Bătrânul povestea nepoților multe întâmplări cu tâlc din viața sa. Nepoții erau...
Internetul e plin de tot soiul de performante ale practicantilor de arte martiale. Insa acestia nu le pot atinge fara asa zisa meditatie. De ce mediteaza? Ca sa-i ajute dracii …Iata ce putem citi...
Trebuie să învăţăm să ne rugăm. Nu să citim, să ne rugăm. Diferenţa este mare. Trebuie să ne rugăm cu simplitate şi firesc. Ca şi cum am rosti ceva. Să nu lăsăm niciodată ca...
Nu poate nimeni să-şi închipuie cât de mult aşteaptă cei morţi să ne rugăm pentru ei. Cei care au fost în puşcărie ştiu cum aşteptau să primească o veste, să primească un ajutor de...
Există trei feluri de a vedea oamenii. Pe cei pe care îi iubim îi vedem mai buni decît sînt. Pe cei pe care îi disprețuim îi vedem mai răi decît sînt. Pe cei care...
Un episcop, călătorind prin eparhia lui, a ajuns sâmbătă seara într-un sat. era prima dată când trecea pe acolo. primarul satului l-a omenit şi la puţin timp, episcopul a cerut să-l vadă pe preot....
In primul rand, ca fumigatie. Tamaia are un rol important in aromaterapie, avand un puternic efect de relaxare. Se spune ca inhalarea fumului de tamaie ajuta la limpezirea mintii, substanta fiind folosita frecvent pentru...
-Ce ți-a spus Părintele despre relațiile de cuplu, despre cum să te comporți? – Mi-a spus multe. Că trebuie să ne înțelegem, să ne rugăm împreună. Rugăciunea trebuie să fie comună. Când copiii mei...
„Sunt chirurg ginecolog de aproape două decenii şi multă vreme am trăit în pace şi belşug! Începând din 1999, viaţa mea s-a dat peste cap din senin… Într-o noapte, am visat o mulţime de...
În zadar nu recurgi la ajutorul îngerului pazitor! Pe el îl poți deranja oricând ca pe un sfânt drag, ca pe cel mai apropiat prieten: „Ajută-mă, te rog, ajută-mă, păzitorul și acoperitorul sufletului și...
Ca fii şi moştenitori ai lui Dumnezeu, adică ai împărăţiei lui’ Dumnezeu, suntem datori să ne întoarcem de la cele rele la cele bune, de la păcat la virtute; această întoarcere este numită în...
Stăpânitorul acestei lumi cere inima noastră. Vai și amar dacă Hristos ar fi dat putere satanei. Acesta îi stăpânește pe cei lumești. Victimele sunt în special femeile, care se mișcă mai mult cu inima....
Miercuri seara, devreme. După o îndelungată discuție pe teme profesionale, prietenul și colegul meu are o idee: ‒ Mergem să ciugulim ceva, aici lângă…? ‒ Unde, prietene? îl întreb. Ce să mâncăm? Știam că...
Un alt sfat pe care îl dădea părintele Paisie era: „Când ieşi de aici şi te întorci în lume, să-ţi păstrezi sufletul curat. Chiar dacă vezi multe pe acolo, dar să nu te arunci...
Unul dintre punctele fundamentale ale creştinismului este învăţătura despre viaţa viitoare, înfăţişată ca spaţiu al unei negrăite bucurii, în care stăpâneşte iubirea lui Dumnezeu ce învăluie sufletul, dăruindu-i fericire, odihnă şi desfătare veşnice. Dar...
Mijlocul principal, unic şi mai potrivit pentru dobândirea faptelor ce ţin de mântuire şi de desăvârşirea duhovnicească, este repetarea deasă a rugăciunii, oricât ar fi ea de neputincioasă. Roagă-te şi gândeşte-te la tot ce...
Astea sunt lucruri care nu depind de un ajutor din afară. Astea depind de tine. Eu v-am dat o solutie. Nu să vă mângâiati cu faptul că le auziti. V-am dat un sfat: să...
Ceea ce evocăm acum e de foarte mare importanţă, deoarece influenţează atitudinea noastră în faţa morţii. Moartea ne lansează o provocare: să creştem la deplina noastră măsură, călăuziţi de o aspiraţie statornică, străduindu-ne necontenit...
Parintele Valerian, nevoitor in Schitul Patrunsa, din judetul Valcea, a fost ucenic de chilie al Cuviosului Ghelasie Popescu. Cel dintai spune ca Avva Ghelasie isi invata ucenicii sa aiba trezvie mai ales spre aceste...
Să știți de la mine, nu cu oamenii trebuie să ne luptăm, cu duhurile din ei. Pe dușman îl dezarmezi cu dragoste și cu un cuvânt bun. Omul acela care-ți este vrăjmaș, dacă vede...
Într-o zi a venit om la mine să se spovedească: – Părinte eu nu pot să mă rog, mă risipesc mereu. Nu pot să mă concentrez! -I-am spus: – Nu-i adevărat! M-a contrazis: –...
Să ţintiţi întotdeauna către slava lui Dumnezeu. Ce v-am spus despre privighetoare? Ea cântă fără să fie văzută de nimeni. Aşa să fiţi, dezinteresaţi. Să vă dăruiţi slăvirii lui Dumnezeu în taină. Mintea este...
„Cât de mare este compătimirea lui Dumnezeu față de starea noastră nenorocită, adică față de neatenția noastră pentru purtarea Lui de grijă, când Dumnezeu spune: Iată, stau la ușă și bat!, înțelegând prin ușă...
E atât de ușor să păcătuiești.. Dacă pe vremuri se spunea să nu furi, astăzi furi cu acte! Dacă pe vremuri se spunea să nu desfârnezi, astăzi ai concubinajul sau căsătoria de probă! Acum...
Nu de putine ori ne-a fost dat sa vedem ca in cadrul slujbelor din biserica sunt momente cand persoanele ingenuncheaza si altele in care stau in pozitie verticala, in picioare. Alteori, in anumite perioade...
Părinte, ce să facem să ne mântuim? Iată cum: fiecare îşi pregăteşte mâncarea după gustul şi placul său. Dacă i se pare prea dulce, o mai acreşte, dacă i se pare nesărată, îi mai...