Rugăciune către toate puterile cerești

pic21

Această rugăciune este foarte puternică şi este bine să o citească creştinul în fiecare zi. Sfinţii Părinţi recomandă să se facă câte 3 metanii la fiecare (iar în zilele când nu se fac metanii să se înlocuiască cu 3 închinăciuni).

Însă cine nu poate, e bolnav, neputincios sau nu are condiţii, poate să facă măcar o metanie, sau chiar o închinăciune. Dumnezeu primeşte orice osteneală. Însă, cei ce pot şi au evlavie, este bine să respecte rânduiala lăsată de către Sfinţii Părinţi. Când citim această rugăciune, toate puterile cereşti merg chiar în acel moment înaintea lui Dumnezeu şi mijlocesc pentru noi. Este foarte folositoare să se citească şi noaptea între orele 00:00 şi 03:00, când cerurile sunt deschise iar rugăciunea ajunge direct înaintea Stăpânului.

1. Milostivă să-mi fii mie Preasfântă Treime;
2. Milostivă să-mi fii mie Preasfântă Născătoare de Dumnezeu;
3. Milostivi să-mi fiţi mie cei 4 Evanghelişti ai Domnului;
4. Milostiv să-mi fii mie Sfinte Ioane Botezătorule al Domnului;
5. Milostivi să-mi fiţi mie cei 12 Apostoli ai Domnului;
6. Milostivi să-mi fiţi mie cei 70 Apostoli ai Domnului;
7. Milostivi să-mi fiţi mie toţi sfinţii din ceruri şi toate puterile cereşti;
8. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Părinţi din ceruri;
9. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Mucenici din ceruri;
10. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Cuvioşi din ceruri;
11. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Părinţi Ierarhi din ceruri;
12. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Martiri din ceruri;
13. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Prooroci din ceruri;
14. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Pustnici din ceruri;
15. Milostive să-mi fiţi mie toate Sfintele Cuvioase Femei din ceruri;
16. Milostive să-mi fiţi mie toate Sfintele Muceniţe Fecioare din ceruri;
17. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Arhangheli din ceruri;
18. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Îngeri din ceruri;
19. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii zilei de astăzi;
20. Milostivă să-mi fii mie toată puterea cea lucrătoare a cerului;
21. Milostiv să-mi fii mie Sfinte Patron al meu (numele);
22. Milostiv să-mi fii mie Sfinte Patron al casei (numele);
23. Milostiv să-mi fii mie îngeraşul meu sfânt păzitor.

loading...

De asemenea, ai putea dori...

13 răspunsuri

  1. N. spune:

    Doamne ajuta, sa-ti fie de folos!

    • Ruxandra spune:

      Oare eu ce sfant patron as avea daca pe mine ma cheama Ruxandra Silvia, iar pentru casa nu stiu daca am ,cum as putea sa imi aleg sau sa imi fie ales?

  2. elena spune:

    Buna ziua!nu inteleg penultima si antepenultima fraza:
    Milostiv să-mi fii mie Sfinte Patron al meu (numele)
    Milostiv să-mi fii mie Sfinte Patron al casei (numele)

    Rugaciunea este foarte frumoasa, dar va rog sa ma faceti sa inteleg sensul?!

    • Admin spune:

      Adica:
      Milostiv să-mi fii mie Sfinte Patron al meu (numele dvs, daca purtati numele vreunui sfant. Va numiti Elena, va rugati sfintei Elena)
      Milostiv să-mi fii mie Sfinte Patron al casei (numele sfantului pe care dvs l-ati ales ca protector al casei. Eu l-am ales pe sf Ioan Rusul si la acest pasaj din rugaciune il rog sa ma ajute. Daca inca nu v-ati ales este bine sa o faceti, numai dvs hotarati acest lucru. Vedeti catre ce sfant aveti evlavie si il numiti patron/protector al casei)

      • Elena spune:

        Ar fi bine sa specificați că alegerea unui sfânt patron al casei e un obicei grecesc. Nu e nimic rău în asta, dar ați evita confuziile firești ale cititorilor.

    • Cojocaru Gabriela spune:

      „Sfantul Patron al meu”este sfantul numelui tau.Exemplu:daca te cheama Maria,Fecioara Maria este Patroana numelui tau,daca te cheama Nicoleta,Sfantul Nicolae este Sfantul Patron al tau… Sfantul Patron al casei este Sfantul pe care preotul,cand dupa casatorie, ai dus lumanarile de cununie la biserica,impreuna cu nasii ti-a desemnat un Sfant Patron ,la alegerea voastra,a mirilor.

  3. dacian spune:

    Buna seara! In ce zile nu se fac metanii?

  4. ELIZA GHITA spune:

    DNE AJUTA TUTUTOT ROMANILOR !

  5. florentina spune:

    Buna seara daca numele meu este Florentina care este patronul numelui meu?Va rog frumos sa ma ajutati.Va multumesc.

  6. stefan dragomir spune:

    superb,Doamne ajuta!

  7. Florentina spune:

    Si pe mine ma cheama Florentina si cand trebuie sa ma rog la Sfantul carui nume il port o pomenesc pe Sfanta Daria, sfanta care se sarbatoreste pe 19 martie, ziua mea de nastere.

  8. Foarte frumoasă rugăciunea. Să ne fie de folos tuturor. Crăciun Binecuvântat!

Dă-i un răspuns lui stefan dragomir Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.