Să încercăm să ne ferim de toate acelea ce ne aduc tulburare în inimă, ce aduc uitarea, neliniştea şi durerea sau ce trezesc îngrijorarea

Sfântul Vasile cel Mare zice: Nu te poţi apropia de cunoştinţa adevărului cu inima tulburată. De aceea trebuie să încercăm să ne ferim de toate acelea ce ne aduc tulburare în inimă, ce aduc uitarea, neliniştea şi durerea sau ce trezesc îngrijorarea. Trebuie să ne îndepărtăm pe cât se poate de mult de toată linguşirea, zburdarea şi sfada pentru mărunţişuri şi deşertăciuni. Chiar şi atunci când slujim Domnului să nu ne îngrijim şi să nu ne silim pentru multe, ci în toată vremea să avem în vedere că doar un lucru trebuieşte (Luca X, 41).

Cel ce vrea să-şi cureţe trupul trebuie mai întâi să-şi scoată hainele. Tot astfel e şi cu inima: ea trebuieşte dezbrăcată de veşmintele lumii acesteia ca să poată intra în ea Curăţitorul. Razele soarelui cele aducătoare de sănătate nu pot atinge pielea dacă nu o dezgolim şi nu o umezim mai întâi. Aşişderea este şi cu puterea tămăduitoare şi dătătoare de viaţă a Sfântului Duh.

Deci: scoate-ţi veşmintele. Leapădă, dar fără să se vadă prea mult în afară, toate cele plăcute şi desfătătoare, cele de huzur sau care îţi distrează sau ,,clătesc” ochii, ,,gâdilă” urechile, cerul gurii, şi celelalte simţiri. Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea (Matei XII, 30), şi cel ce nu zideşte, dărâmă. Scutură-te de nevoile cele zilnice şi de deprinderile lumeşti; fă-o în linişte, cumpănit, fără salturi neaşteptate, dar cu desăvârşire. Taie apoi pe cât este cu putinţă acele legături cu lumea din afară: invitaţii, concerte, bunuri personale şi tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta vieţii, căci nu sunt de la Tatăl ci sunt din lume şi se războiesc împotriva sufletului. (1 Ioan II, 16 şi Petru II, 11).

Ce înseamnă lumea? Să nu te gândeşti la ceva văzut şi pipăit: lumea, ne învaţă Sfântul Macarie Egipteanul, este acea mantie de flăcări întunecate ce înconjoară inima şi o îndepărtează de la pomul vieţii. Lumea este tot ceea ce ne ţine şi încântă simţurile: este acea parte din noi care nu L-a cunoscut pe Dumnezeu (Ioan XVII, 25).

Din lume sunt poftele şi pornirile noastre. Sfântul Isaac Sirul ni le înşiră: slăbiciune pentru avere, a strânge şi a avea feluri de lucruri; pofta de plăcerile simţurilor trupeşti; lăcomia, care este pricina pizmei; pofta de a porunci şi a hotărî; slava deşartă a strălucitoarei puteri; aplecarea către împodobire şi dorinţa de a plăcea oamenilor, dorirea laudelor omeneşti; grija şi teama pentru binele trupului. Toate acestea sunt din lume; ele se împletesc în chipul doririi şi ne ţin legaţi cu legături strânse.

De vrei să te dezlegi, cercetează-te după înşiruirea de mai sus ca să vezi împotriva cui să duci lupta ca să te apropii de Dumnezeu. Căci prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu şi cel ce va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu (Iacov IV, 4). Zarea largă se vede când ai părăsit valea strâmtă cu îndeletnicirile şi plăcerile ei. Nimeni nu poate să slujească la doi domni (Matei VI, 24); e cu neputinţă a fi deodată şi în vale şi în pisc.

Pentru a înlesni urcuşul şi a te uşura de poveri poţi cât mai adesea să-ţi pui întrebări ca acestea: e pentru plăcerea mea sau a celuilalt că mă duc la cutare concert sau film? Îmi răstignesc trupul într-o pauză de cafea? Mă duc să-mi vând averile făcând acea călătorie de plăcere sau cumpărând acea carte? Îmi chinuiesc trupul meu şi îl supun robiei (1 Corinteni IX, 27) citind lungit? Întrebările pot fi schimbate şi adăugite după obiceiurile tale de trai şi legătura lor cu felul de viaţă propovăduit de Evanghelie. Şi iarăşi să-ţi aminteşti că: acel ce este credincios în foarte puţin şi în mult este credincios (Luca XVI, 10). Şi nu te teme de usturime; ea te ajută să scapi din valea cea strâmtă în care rătăceai făcând voile trupului şi ale simţurilor (Efeseni II, 3).

Să-ţi pui neîncetat şi fără milă aceste întrebări. Dar numai ţie însuţi; niciodată şi în nici un caz, nici măcar cu gândul celuilalt. Căci atunci când ai întrebat ceva de acest fel pe aproapele şi nu pe tine însuţi te-ai pus în tronul judecătorului şi ţi-ai rostit sentinţa. Ai pierdut astfel ceea ce câştigaseşi prin înfrânare; ai făcut un pas înainte şi zece înapoi; aşa că ai de ce plânge pentru neghiobia, nepurtarea de grijă şi graba ta.

Fragment din cartea ”Calea asceților”, FRITJOF TITO COLLIANDER, editura Scara

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.